Religie si psihologie.

Imi plac bisericile, acelea care mai pastreaza aerul de traditie, nu acelea ce aduc mai mult a spatiu comercial. Imi plac si unele slujbe, cea de Pasti e preferata mea. Uneori in timpul slujbelor ma gandesc la Iisus ca personaj istoric si la cat potential de a face bine ar avea religia, dar oamenii fac cumva si il irosesc. Cel mai mult imi plac cununiile religioase. Momentul in care preotul aseaza coroanele pe capetele partenerilor are pentru mine o note de magic si de romantism. In fiecare an de Pasti merg la mamaie si vopsesc ouale, tai bucati de iarba pe care le asez pe stalpii gardului si merg la slujba.

Cu toate astea, nu sunt o persoana religioasa. Nu cred in Dumnezeu asa cum este descris in Biblie. Incerc sa fac bine si cat mai putin rau nu din teama unei pedepse venita de sus sau pentru ca asa zice una dintre cele zece porunci, dar pentru ca mi se pare firesc si imi e clara distinctia dintre bine si rau si fara religie. Imi face placere apropierea de simbolul religios, dar nu este la fel de viu si in aceeasi forma asa cum este, de exemplu, pentru bunica mea.

Cred ca autodezvaluirile psihologilor sunt permise doar daca sunt selectate atent si daca au ceva util in ele (util pentru un client sau pentru un cititor). Asa ca acesta este motivul introducerii: de a face clar faptul ca nu am si nu voi avea niciodata un discurs antireligios. Cred ca religia raspunde unei nevoi importante (dar asemenea altor nevoi si comportamente de satisfacere a acelor nevoi exista si deviante) si ca a jucat un rol foarte important in modelarea psihologiei noastre (unul ar fi evitarea inflatiei Eului, dar si modelarea Supra Eului-morala). Nu intamplator vorbesc la trecut cand spun „a jucat”.

Dar voi avea intotdeauna un discurs critic la adresa acelor aspecte ale religiei ce au devenit incompatibile cu prezentul, deci cu evolutia noastra. Sanatatea fizica si psihica are sanse doar daca tinem pasul cu prezentul: daca suntem bolnavi luam un tratament, daca un aliment este expirat nu il consumam, daca esti adult nu poti sa mai ai acelasi comportament pe care il aveai atunci cand erai copil. Iar raportarea la religie nu trebuie sa faca exceptie de la aceasta actualizare.

Psihologia nu are nicio legitimitate in a spune ceva despre un Dumnezeu, daca exista sau nu, acesta fiind un domeniu al metafizicii si un teren foarte hranitor pentru speculatii.

Dar raportarea omului la religie, comportamentul, emotia, atitudinea, deciziile sunt prin definitie unul dintre domeniile psihologiei.

Stiu ca multi dintre noi inca ne mai agatam de o iluzie, iluzie care are si o nota de aroganta, dar una care vine din necunoastere, nu rea-vointa. Aceasta iluzie este ideea ca orice comportament sau conceptie religioasa merita, in sine, respect. Nicio idee si niciun comportament nu merita in sine respect, criteriul esential fiind efectele pe care aceste idei le produc.

Daca esti o persoana religioasa, dar in acelasi timp ai tot respectul pentru ceilalti si le respecti drepturile, atunci si raportarea ta religioasa merita tot respectul. Si daca ai reusit sa impaci aceste doua lucruri ai toata admiratia mea. S-ar putea sa ti sa para simplu, dar nu este: respectul pentru ceilalti include si respectul pentru ideile lor religioase (idei ce le pot contesta pe ale tale), respectul pentru cineva care nu crede in nicio religie, dar are o viata ordonata, respectul pentru orientarea lor sexuala (ce poate sa fie in contradictie cu ideile tale personale sau din religia ta), respectul pentru stiinta (care intra in contradictie cu unele idei ale religiei tale, dar care are avantajul ca poate demonstra unele afirmatii).

Asa ca nu avem „luxul” de a cere respect, asa cum fac pustii care deseneaza pe blocuri „noi vrem respect” fara sa oferim primii acest respect.

Cred ca ar fi bine sa dau cateva exemple de cazuri in care psihologia si psihologii au tot dreptul, dar si obligatia (!) de a contesta o atitudine religioasa:

– cand li se spune copiilor in manualele de religie ca daca mint vor fi pedepsiti de Dumnezeu si vor fi loviti de o masina.

-cand este refuzata educatia sexuala, ignoranta care distruge vieti, lasa libera raspandirea unor boli, pastreaza nevroze si ignora posibilitatea unei vieti sexuale sanatoase.

-cand un copil este exclus din familie sau nu mai este acceptat doar pentru ca nu mai crede in religia parintilor. Am avut un client/clienta in aceasta situatie. Imagineaza-ti cum un copil, desi nu a facut nimic gresit, este tratat cu raceala sau exclus doar pentru ca nu poate sa mai creada intr-o religie. Nu a facut nimic rau nimanui, dar este exclus doar pentru ca nu mai recunoaste un Zeu a carui istorie a inceput in urma cu mii de ani. Respectul pe care il acord in fiecare zi altor oameni mi se pare mult mai util pentru evolutia noastra si a societatii noastre.

-cand o religie nu respecta egalitatea de drepturi intre femei si barbati.

-cand o religie sustine ca e datoria membrilor ei sa ii pedepaseasca pe cei care contesta religia, pe cei care au indoieli sau ca e ok sa ii omoare doar pentru ca pun mana pe un creion si le deseneaza zeul.

Asa ca vezi tu, e foarte bine daca ai o anumita religie si reusesti sa ii respecti pe ceilalti iar in acest punct psihologia nu are niciun drept sa intervina. Cand nu exista respect si exista ingradire, atunci intervine si legea, dreptul civil. La fel de adecvata si de necesara mi se pare si interventia psihologiei.

Dupa atacurile de la redactia Charlie Hebdo n-am vazut psihologi romani care sa critice unele aspecte irationale, disfunctionale si regresive ale religiei. Unii psihologi mai traiesc inca cu iluzia ca religia e un teritoriu ce nu poate fi incalcat de catre analiza si clarificarea psihologica. Alti psihologi nu spun nimic pe acest subiect din cauza costurilor sociale: vor fi mai putin simpatizati, unii vor risca sa-si piarda clienti. Asta in timp ce sunt scriitori sau ziaristi care fac treaba psihologului si lupta pentru o atitudine rationala, acceptare si toleranta. Unii dintre acesti scriitori sunt amenintati cu moartea, in timp ce unii psihologi stau la adapostul confortabil al unui cabinet, invaluiti in mirosul unor betisoare parfumate.

Poate ca un psiholog va spune ca analiza unor aspecte ale religiei nu este un domeniu interesant pentru el. Sunt de acord cu asta. Doar ca vin momente in care intreaga breasla trebuie sa ia o pozitie fata de o problema. Daca s-ar da o lege care ar spune ca fiind bolnav trebuie mai intai sa mergi la un saman sau vraci si apoi la un medic, toti medicii, indiferent ca ar fi ortopezi, cardiologi, chirurgi, ar spune: nu, mai intai trebuie sa iti faci analize si sa mergi la un doctor. La fel ar fi trebuit sa se intample si in cazul psihologilor.

Ne vom fura in continuare caciula (timp in care unii oameni vor fi omorati doar pentru ca nu cred in Iisus, dar cred in Mahomed sau invers) daca nu vom avea curajul sa punem in discutie orice aspect al vietii noastre, adica sa privim critic, sa punem intrebari, sa ne dam voie sa avem indoieli. La fel cum niciun parlamentar n-ar trebui sa fie scutit de o ancheta, nici religia nu trebuie sa se bucure de imunitate.

Niciun zeu, nicio idee sau text religios nu poate sa apese pe un tragaci, sa refuze dreptul la educatie sexuala sau sa interzica un drept. Oamenii fac asta cu psihologia lor. Acesta este motivul pentru care, pe langa religie, avem nevoie de prezenta psihologiei.