Vama Veche, ANAF si diferentierea psihologica.

Am auzit ca mai multi tineri, aflati in Vama Veche in acest weekend, si-au pus bonurile fiscale pe parbrizul masinii ANAF. Aflat intr-un astfel de context, de 1 Mai la mare, sunt sigur ca gestul lor nu a reprezentat o forma de protest, dar o forma de gluma.

Ba mai mult, cineva de acolo, de data asta o persoana in varsta (!) era usor revoltata ca Vama Veche era ultimul loc in care te poti distra fara a mai simti o forma sau alta de autoritate sau de impunere. Dar copiii (mai bine zis cei care au inca restante in dezvoltarea lor personala in raport cu autoritatea, indiferent de varsta) vor respinge mereu impunerile.

Pastrand putin subiectul in afara psihologiei, ma intreb de ce nu s-au suparat acestia si pe prezenta termenelor de expirare de pe produse sau pe prezenta ambulantei. O autoritate care verifica daca se fura (cazul evaziunii fiscale) are acelasi rol pozitiv pe care il are si o autoritate care intervine daca ai un accident de masina sau daca sunt lasate la vanzare alimente expirate.

Daca stam sa ne gandim bine este cumva posibil sa nu te poti distra la fel de bine daca ti se elibereaza un bon fiscal? Este posibil ca experienta ta, vremea, bautura sau mancare sa nu aiba acelasi gust doar pentru ca ti se da un bon fiscal?

Nu, daca avem o atitudine rationala ne este usor sa spunem ca nu este posibil. Ok, atunci inseamna ca reactia celor pe care i-am mentionat mai sus a fost mai mult una emotionala.

Si asa avem o introducere pentru a vedea lucrurile din perspectiva psihologica.

Cred ca gestul celor ce si-au pus bonurile in stergatoarele masinii ANAF a avut cel putin doua componente: (1) o forma copilareasca de respingere a autoritatii (protestul, in schimb, este o forma matura de a contesta un aspect al autoritatii) si (2) o incapacitate de a face fata unei emotii pozitive de grup, ca doar era o „gluma”: cineva sfideaza o autoritate, se amuza si imediat ti se deschide acea supapa prin care te simti si tu ceva mai puternic (desi asta e doar o “scurtatura”).

Ceea ce ar trebui sa ne intereseze este faptul ca tot ce a castigat omul timp de mii de ani s-a obtinut prin individuatie, adica prin parasirea a ceea ce este nediferentiat, a masei. Hai s-o zic mai simplu: prin iesirea din turma. Turma uneori inseamna familia, grupul de prieteni, suma credintelor la care ai fost expus, invataturile din scoala sau facultate, mentalitatea mediului in care ai crescut. Diferentierea nu inseamna neaparat insingurare sau izolare, nu inseamna sa parasesti un grup, dar sa-ti iei o anumita distanta in planul ideilor si al atitudinilor. Iar distanta asta sa o completezi cu expresia personalitatii tale.

Asta este motivul pentru care personalitatile ne fascineaza sau, cel putin, ne atrag mereu atentia. Nasterea (cum se intampla acum in Marea Britanie), viata sau decesul unei personalitati va fi mereu in prim plan. Nu spun ca ar trebui sa fim multumiti de asta, dar macar sa intelegem de ce moartea lui Steve Jobs, de exemplu, a avut o acoperire in media incomparabila cu multe crize umanitare.

As vrea sa se inteleaga ca individuatia este o nevoie a mintii noastre asa cum este nevoia de afectiune, de somn sau oricare alta nevoie ce ne sprijina dezvoltarea.

De aceea societatea a incercat mereu sa-i tina la distanta pe cei ce sufera de boli psihice iar in societatile primitive excluderea este mult mai pronuntata. Boala psihica este perceputa, constient sau nu, ca fiind intoarcerea in nediferentiere: nu mai esti o persoana anume, bine conturata, esti o persoana cu o minte formata din continuturi psihice disparate, incoerente.

Te nasti din mama ta, dar apoi ai o fizionomie aparte (biologie), iei o anumita distanta fata de familia sau mediul in care ai crescut, ai experientele tale de viata si ajungi sa ai propriile valori si credinte (psihologie). Asta este diferentierea. Iar cazurile in care un adult are in mare masura aceleasi trasaturi de personalitate, credinte, idei, preferinte sau convingeri pe care le are si familia lui imi pare o situatie in care Natura bate pasul pe loc (doar ca noi batem pasul pe loc, Natura nu ia pauze).

Nu spun deloc ca trebuie sa fii special in nu stiu ce fel sau sa atragi atentia intr-un mod superficial. Trebuie doar sa gasesti ce este al tau. Este al tau rasul pe o tema atunci cand te afli intr-un grup si toti ceilalti rad? Ok, si daca ti se pare amuzant, esti sigur ca e o actiune la care vrei sa participi?

Autoritatea, bine pusa in actiune, este un lucru cat se poate de bun si util, dragilor. Este ceea ce pastreaza ordinea intr-o intersectie aglomerata cand nu functioneaza semafoarele, este ceea ce iti permite sa fii ordonat si sa iti controlezi unele impulsuri care altfel ti-ar dauna; este ceea ce te ajuta sa fii asertiv in relatiile profesionale sau de alta natura.

O relatie buna cu principiul autoritatii este ceea ce iti permite si tie sa fii autoritar atunci cand e nevoie. Daca nu ti-ai reglat inca aceasta relatie ai toate sansele sa fii perceput ca fiind copilaros (desi poate ca cineva isi imagineaza ca este un “rebel”, cumva mai sus de “copilaros”) iar in momentele in care ai nevoie sa fii autoritar risti sa nu-ti fie perceputa nota de fermitate din pozitia sau atitudinea ta.