Psihologie în context electoral.

Exista un stadiu in dezvoltarea psihologica a copilului in care mintea lui poate da sens doar lucrurilor concrete si imediate. Este ca si cand copilul ar spune: exista doar ceea ce vad, ce nu pot observa, nu exista si nici nu vor exista consecinte pentru unele comportamente pe care le am.

Aflat in acest stadiu de dezvoltare, copilul nu are inca acces la operatiile complexe ale gandirii ca abstractizarea, sinteza, generalizarea, deductia, iar el poate face inferente doar asupra unor lucruri sau fenomene foarte simple. De exemplu, daca ii iei jucaria din fata si o ascunzi in spatele tau, chiar daca iti observa gestul, pentru copil acea jucarie nu este ascunsa: ea nu mai exista. Daca impartim in mod egal o cantitate de lichid in doua vase, dar un vas este mai lat/inalt, copilul va spune ca e mai mult lichid in unul dintre acele vase.

Consecintele intr-un plan mai indepartat nu sunt accesibile (inca) copilului aflat in acest stadiu de dezvoltare. Asta inseamna ca el este captivul unui prezent imediat: ce e placut e bun (nu stie ca excesul de zahar dauneaza), parintii si cei pe care copilul ii cunoaste sunt buni (in timp ce strainii sunt imprevizibili sau chiar periculosi).

Ceea ce vreau sa spun prin acest articol este ca unii adulti, indiferent de varsta, nu depasesc complet acest stadiu, al operatiilor concrete. Sigur ca aceste persoane trec drept adulti, cu un status social poate chiar inalt si integrati in societate. Dar doar atat sa ne intereseze in evolutia noastra? Doar buna functionalitate, binele personal si imediat? Nu este asta, pe termen lung, o reteta pentru stagnare sau chiar pentru dezastru?

Analogiile pe care le putem face intre psihologia copilului si psihologia adultului mi se par cel putin la fel de relevante  pe cat pot fi criteriile unui diagnostic descris intr-o carte de psihologie/psihiatrie. Iar in consilierea psihologica mi se par chiar mai utile pentru ca particularizeaza, spre deosebire de un diagnostic care e intotdeauna o categorie, deci ceva general.

Care sunt aceste elemente ale psihologiei adultului ramase intr-o forma infantila si pe care le putem observa in fiecare zi, dar si in prezentul context electoral?

-incapacitatea de a trece peste binele sau castigul personal imediat (votul dat pe cateva bunuri alimentare).

-incapacitatea de a intelege ca in momentul votului ai aceeasi putere ca cea a unui om mai bogat sau cu mai multa putere (desi da, unele voturi sunt furate).

-incapacitatea de a intelege ca exista o datorie morala de a vota, indiferent ca stii de sansele mici ale unui candidat. Probabil ca aceasta incapacitatea vine dintr-o alta incapacitate: de a intelege ca nu functionam separat: ceea ce fac in interiorul familiei va influenta evolutia altei familii, ceea ce modifica chiar societatea in care traiesti pentru ca apoi aceasta sa influenteze alte societati.

-incapacitatea multor oameni de a distinge intre religia lor, reprezentantul unei biserici (un simplu om) si mesajul politic. Prea multe persoane religioase voteaza cu un candidat sustinut de catre preotul comunitatii lor. In aceste momente oamenii pur si simplu renunta la propria gandire, la propria personalitate pentru a accepta optiunea unui om simplu: preotul (care in acest proces mai castiga niste bani).

-incapacitatea de a intelege ca doar pentru ca un om vorbeste despre Dumnezeu sau spiritualitate asta nu il face in mod automat o persoana mai buna, demna de a fi urmata sau respectata, asa cum nu sunt multi preoti.

-incapacitatea de a intelege ca exista o ordine de natura spirituala, dar si una lumeasca, cel putin la fel de importanta. „Daţi-i, aşadar, cezarului ceea ce este al cezarului ” va mai suna cunoscut?

-incapacitatea de a intelege ca optiunea pe care o ai va avea consecinte pe termen lung si ca aceste consecinte vor fi simtite nu doar in plan personal, dar vor ajunge sa atinga si alti oameni, o alta generatie si alte zone indepartate. Exact cum am spus la inceput: copiii se ghideaza doar dupa ceea ce se intampla imediat, nefiind capabili sa extraga esentialul sau sa aiba predictii.

-incapacitatea de a depasi un nivel psihologic primitiv, acela in care ii consideri ok doar pe cei din tribul tau, adica pe cei de aceeasi nationalitate si rasa: o urma a etapei noastre de evolutie cand forma de organizare sociala era tribul. In acea vreme era foarte util sa privesti un strain, din alt trib, ca fiind periculos pentru ca iti putea salva viata sau hrana. Aceasta forma de primitivism ramasa din timpuri imemoriale, lasata in forma ei, adica necorectat de gandirea critica, este ceea ce ii permite unei persoane sa spuna: aleg un roman, nu un strain. O gandire critica suficient de dezvoltata ar permite unei persoane sa se intrebe: e mai importanta nationalitatea sau pregatirea unui candidat? E mai important caracterul? Au mai fost straini cu functii de conducere in istoria nationala? Au avut acestia o amprenta pozitiva asupra tarii? Strainul, in psihologia acestor persoane, pleaca de la bun inceput de pe o pozitite inferioara: el este strainul din alt trib. Nu imi e teama sa folosesc cuvantul „primitivism” in context psihologic. Am vazut aceasta tendinta de a judeca lucrurile si la bunica mea, la care tin foarte mult. Dar alegerile proaste si judecatile incomplete sau gresite nu au nevoie de cosmetizare. Pur si simplu asta sunt.

Daca acest stadiu este firesc in evolutia copilului, pentru ca urmeaza sa fie depasit, adultul care inca mai prezinta elemente ale acestui stadiu devine un agent care pastreaza pasivitatea, comoditatea, ignoranta si incultura in societatea in care el traieste.

*nu am repetat in mod intamplator cuvantul “incapacitate”.