Cum pot parintii sa ajute consilierea psihologica a copilului lor.

IMG-20141022-01002„Am venit sa mi se faca psihoterapie” a zis un client venit la psiholog, nu ma stiu in ce carte de psihologie. Consilierea nu este ceva ce se face unei persoane, dar este un proces la care participi. In acelasi fel, unui copil nu i se poate “face” consiliere, este nevoie ca el sa participe. Dar spre deosebire de consilierea adultului, la consilierea copilului trebuie sa se implice si parintii.

 

Consilierea copilului presupune o comunicare constanta intre psiholog si parinti.

 

Inca dinainte de a incepe procesul de consiliere a copilului nu mai putem vorbi doar de doua instante: copilul si psihologul. In mod necesar trebuie sa gandim in termen de echipa, iar parintii trebuie sa isi asume o parte de responsabilitate in acest proces. Lucrurile nu functioneaza altfel sau daca functioneaza putem vorbi de o eficienta scazuta.

As vrea sa amintesc faptul ca pana in momentul in care personalitatea copilului este bine conturata, el este influentat de parinti, de deciziile, stilul de viata si de personalitatea lor intr-o masura mai mare decat se intampla la adult. Nu intamplator sistemul juridic recunoaste dependenta copilului de parinte.

 

Orice consiliere, a adultului sau a copilului, presupune cateva obiective.

 

In cazul consilierii copilului fiecare persoana implicata in acest proces are obiectivele sale: copilul, parintii, dar si psihologul. Acesta este unul dintre motivele pentru care parintii trebuie sa participe la unele discutii pe care psihologul le solicita uneori.

 Copilul stie, uneori, ce isi doreste si cu ce se confrunta, iar obiectivele lui pot fi simple, fara ca acestea sa contina imaginea de ansablu, lucru firesc pentru varsta si dezvoltarea sa.

Parintii stiu ce comportament isi doresc sa dispara sau, din contra, sa se dezvolte, isi cunosc copilul si pot veni la psiholog cu informatii esentiale. Doar ca, uneori, pentru ca nu au formarea unui psiholog, ei nu inteleg ca un comportament nu este un element localizat, dar suma altor comportamente, a unor variabile. Uneori un comportament nu poate fi stins sau incurajat fara ca inainte sa fie abordate alte comportamente.

Psihologul are imaginea de ansamblu pe masura desfasurarii consilierii. Uneori obiectivele psihologului nu coincid pe moment  cu cele ale parintilor, dar as vrea ca parintii sa inteleaga ca psihologul nu pierde din vedere prioritatea sa: clientul lui este intotdeauna copilul.

Acestea sunt unele dintre motivele pentru care este nevoie ca toti cei implicati sa aiba aceeasi atitudine fata de consiliere, acelasi discurs, indiferent ca se afla in cabinet sau acasa. Dar o atitudine comuna poate fi atinsa doar daca lucrurile sunt discutate.

 

Un psiholog are nevoie sa discute cu parintii inainte, pe parcursul, dar si dupa terminarea consilierii copilului.

 

Poate ca in unele cazuri un psiholog considera ca este nevoie de o consultatie doar cu parintii in care sa fie discutate unele lucruri ce privesc doar relatia lor de cuplu (sau cu singurul parinte prezent in viata copilului). Sunt unii parinti care nu isi doresc aceasta atentie. Refuzul lor de a participa la aceste consultatii transmite mesajul “dar eu nu imi doresc aceasta atentie, analiza unor lucruri care imi apartin, eu am adus copilul la consiliere pentru ca la el este nevoie de o schimbare”.

Mi-ar placea ca parintele, in aceste momente in care refuza sa isi indrepte atentia spre sine sau spre relatia cu partenerul, sa inteleaga ca psihologul nu pierde din vedere ca prioritatea sa este copilul. Daca psihologul cere ca discutia sa mearga intr-o directie este pentru ca se intreaba in ce masura anumite elemente din relatia parintilor devin un obstacol in atingere obiectivelor copilului (obiective pe care chiar parintii si le doresc). Ok, poate ca psihologul se inseala, dar macar are o ipoteza care merita discutata, nu demontata de la bun inceput pe motiv ca „aici este vorba despre copil, nu despre mine, nu despre noi ca parinti”.

 

Copilul beneficiaza de clauza de confidentialitate, asa cum beneficiaza si clientul adult.

 

Aici lucrurile sunt ceva mai complicate.  Este posibil sa nu mai vedem aceeasi deschidere a copilului daca acesta va sti ca toate discutiile vor ajunge la parinte. Poate ca el se va simti si nerespectat, controlat si va vedea o alianta intre parinti si psiholog care urmareste doar sa il schimbe.  In acelasi timp, mi se pare evident ca parintii trebuie sa fie informati in legatura cu teme si evenimente semnificative ale copilului. In functie de varsta, cred ca aceste lucruri trebuie sa ii fie comunicate copilului atat de catre psiholog cat si de parinti.

 

Cand situatia e complicata.

 

Unii parinti au tot felul de ipoteze sau chiar afirmatii cum ca psihologul face o alianta cu celalalt parinte, ca il favorizeaza sau ca are nu stiu ce obiective secrete. In alte cazuri copilul crede ca psihologul este o persoana platita de parinti ca sa il verifice sau sa il schimbe in functie de nevoile lor, nu de ale lui.

In cazul in care parintii copilului sunt divortati lucrurile sunt si mai dificile. Conflictele fostilor soti sunt aduse si ele in cabinet, constient sau nu, si se fac des simtite in discutia care ar trebui sa fie mai mult dedicata copilului. Uneori un parinte isi poate imagina ca psihologul face o alianta cu celalalt parinte si ca in acest fel pierde o anumita influenta asupra copilului.

 

Sugestii.

 

Cum poate parintele sa sprijine consilierea copilului?

–   Discutand deschis cu psihologul tot ceea ce este legat de copil, mediul familial, relatia cu sotul/partenerul, ideile sau neintelegerile legate de consiliere.

  • Sa inteleaga ca alaturi de psiholog formeaza o echipa si ca trebuie sa aiba o atitudine si o abordare comuna. Daca parintele este de acord cu un punct de vedere, o solutie sau o ipoteza discutata cu psihologul, el trebuie sa o mentina si in afara cabinetului.
  • Sa se intrebe in ce masura intretine la copil un comportament nedorit. Ok, e foarte greu sa te analizezi singur, stiu, dar ar fi nemaipomenit ca parintele macar sa accepte discutia pe acest subiect.

 

Greseli semnificative pe care le poate face parintele atunci cand copilul se afla in consiliere:

  • Cand nu ii explica copilului motivul pentru care este adus la consiliere sau sa ii ofere o explicatie care sa il faca sa se simta inferior.
  • Cand este incongruent in atitudini si comportament (sa spuna ceva la cabinet si altceva acasa fata de copil).
  • Cand se delimiteaza complet de consilierea si problema copilului (“problema este a copilului, nu avem nicio legatura cu ea, eu nu am nevoie de nicio schimbare, suntem persoane diferite”).
  • Cand ii cere psihologului sa i se divulge toate informatiile dintr-o sedinta si nu intelege ca este nevoie de un anumit grad de confidentialitate intre copil si psiholog (adica ii place controleze).
  • Cand are unele intrebari, nelamuriri, prejudecati sau convingeri rigide fata de procesul de consiliere pe care nu vrea sa le clarifice cu psihologul.
  • Cand discuta unele aspecte cu psihologul de fata cu copilul (sau chiar daca acesta este in alta camera si usa este inchisa). Imagineaza-ti, ca adult, ce senzatie neplacuta apare intr-o astfel de situatie.
  • Cand isi face o prezenta mai puternica in cabinet decat cea a copilului: in masura in care are o varsta potrivita pentru asta, lasa-ti copilul sa sune la interfonul cabinetului, sa deschida usa, sa intrebe in ce camera a cabinetului se va desfasura sedinta. Copilul trebuie sa fie in planul principal iar parintele in cel secundar.

 

                   Parintii trebuie sa continue si sa sustina acasa ceea ce psihologul incepe in cabinet.

Anunțuri

Indiferent de culoare, avem cu totii un motiv sa ii multumim.

14 Oct. 1964, Premiul Nobel pentru Pace.
Remembrance___Martin_Luther_K__by_PureBear

 

foto: http://purebear.deviantart.com/art/Remembrance-Martin-L-King-11773095


Ce am înțeles eu din sărbătoarea Sfintei Parascheva.

Fiind o persoana care intra cu placere in biserica, dar destul de rar si nu dintr-o datorie religioasa, si fiind si psiholog, am fost surprins si m-am bucurat sa vad cum s-a desfasurat sarbatoarea Sfintei Parascheva de anul acesta.

E intotdeauna foarte placut sa vezi ca oamenii sunt constienti de faptul ca ideile gasite in scrierile religioase au nevoie sa fie adaptate la prezent si ca aceasta adaptare nu dauneaza in niciun fel credintei religioase. Ba din contra, o face mai accesibila si mai credibila decat este ea in prezent.

Aceste sunt ideile care m-au facut sa admir toleranta, empatia, acceptarea, inteligenta si cultura persoanelor care au recunoscut importanta acestei date in calendarul crestin si care s-au strans la moastele sfintei Parascheva:

– Orice sistem viu (organism) sau artificial (softul calculatorului, sistemul de transport al unui oras) evolueaza. Asta inseamna ca ceva din el se modifica in timp, ca nu ramane fixat intr-o forma veche, de exemplu, una veche de 2000 de ani. Daca sistemele ar ramane neschimbate (ceea ce e imposibil, ca dovada faptul ca avem inteligenta din prezent, limbajul verbal si ca nu mai traim in pesteri) ar insemna sa ardem pe rug persoanele care spun ca nu Soarele se invarte in jurul Pamantului. Ar mai insemna sa consideram persoanele care sufera de epilepsie sau de schizofrenie drept posedate si sa le lasam sa moara legate undeva (cum s-a intamplat in cazul Tanacu in urma cu doar cativa ani).

Uneori credintele religioase neanalizate critic, lasate in forma lor originala sunt acelea care permit unor oameni sa-si lege o bomba de corp sau sa nu permita copiilor sa mearga la scoala. E adevarat ca la noi nu sunt aceleasi consecinte, dar mecanismele sunt aceleasi (adica ignoranta este aceeasi).

– Preotii au realizat ca folosirea prezervativului nu este un pacat!*. Ei au spus oamenilor ca folosirea prezervativului ne fereste de boli si ca previne aparitia unui copil atunci cand nu ai suficiente resurse, nici stabilitate emotionala sau a cuplului incat sa-i oferi o educatie buna si sa-l feresti de a deveni o persoana care sa se simta mult timp nedorita sau care sa-si gaseasca numele pe un cazier judiciar.

– Sexul inainte de casatorie nu mai poate fi considerat un pacat. Din contra, sexul inainte de casatorie te ajuta sa iti dai seama daca acea persoana este potrivita pentru tine. Calitatea sexului este lipsita de importanta la animale, de acord, dar in cazul oamenilor este mult mai importanta si face o persoana sa se simta dorita, atragatoare. Asta intareste cuplul si, mai departe, familia si reduce sansele infidelitatii. Adica avem o familie mai puternica. Foarte frumos.

Femeile au tot atatea drepturi pe cat au barbatii, merita aceeasi pozitie in societate iar inteligenta lor merita tot atata atentie. Ideea ca femeia a fost facuta din coasta lui Adam avea rolul de a intari statutul si puterea barbatilor, dar stim acum, gratie reprezentatilor bisericii, ca e doar o poveste amuzanta si depasita. Jos palaria!

 – Dragostea, sexul si casatoria intre persoanele de acelasi sex, au zis preotii, nu mai pot fi considerate un pacat. Multe societati, incomparabil mai evoluate decat a noastra, recunosc drepturile diferitelor orientari sexuale. Poate ca iti place ideea de familie traditionala, cum imi place mie, dar meritam cu totii sa avem familia pe care ne-o dorim, cu conditia sa ii respectam si pe ceilalti.

Doi parinti de acelasi sex pot la fel de bine sa dea o educatie si un mediu emotional stabil la fel de bine pe cat poate da un cuplu traditional. Iisus vorbea des despre iubire si acceptare si nu vad de ce nu ar fi ele compatibile cu un cuplu in care partenerii sunt de acelasi sex. Statistica (adica simpla observatie plus ceva matematica) si bunul simt ne arata ca cele mai multe traume ale copiilor apar in familiile traditionale (femeie si barbat).

Preotii au spus ca religia predata in scoli are aceeasi valoare pe care o are oricare alta materie, ca romana, matematica sau istoria. Ei au mai zis ca daca esti musulman sau budist nu o sa fii certat si ca nu ti se va spune ca vei ajunge in Iad pentru ca nu esti crestin. Tot preotii au clarificat ideea ca daca te loveste masina este din cauza neatentiei cuiva, si nu pentru ca ai facut un pacat. Aceste clarificari au ajutat multi copii care s-au intors acasa speriati si plangand de ce le-a spus profesorul de religie. Bietii copii..

Responsabilitatea pentru propria viata. Desi oamenii au stat ore intregi la moastele Sfintei pentru a se ruga sa primeasca sanatate, noroc si bunastare, acestia stiu deja ca nimic bun nu va aparea in vietile lor decat daca vor face ei singuri efortul necesar. Sanatatea se pastreaza prin grija pentru stilul de viata, alimentatie, exercitii fizice si igiena mintala. Daca ceva iti lipseste e din cauza ca nu depui suficient efort, si nu ca cineva, acolo sus, considera ca nu meriti. Da, este o idee foarte, foarte frumoasa.

Un copil care spune familiei ca nu mai crede in Dumnezeu nu este un copil rau sau ratacit si ca merita sa fie in continuare iubit, nu indepartat. Ceea ce il face un om bun sunt actiunile sale. Oricum, lui trebuie sa ii fie asigurata libertatea de a gandi pentru a-si gasi credinta intr-un fel autentic, nu prin constrangere sau indoctrinare.

Faptul ca o persoana este credincioasa nu o face in mod necesar mai buna. Cazurile de preoti care petrec foarte mult timp in biserica, care recita pe de rost Biblia si sunt intermediarii lui Dumnezeu pe Pamant, dar se intampla sa fie si pedofili sau alcoolici sunt un exemplu foarte bun (adica foarte rau, dar intelegi ce vreau sa zic). Ce face o persoana sa fie buna este modul in care actioneaza, amprenta personalitatii sale asupra celor din jur si lucrurile bune pe care le lasa in urma.

Preotii au spus ca un prim ministru care nu face nimic pentru ca elevii sa aiba manuale, dar da fonduri bisericii nu este neaparat o persoana buna sau credincioasa si ca este posibil sa faca asta pentru a primi voturi.

– Preotii au spus ca educatia buna a copiilor vine in primul rand din partea parintilor si prin exemplul lor personal, nu din participarea la ora de religie.

– O alta surpriza placuta a venit din partea colegilor mei psihologi. Rostul profesiei noastre este sa analizam modul in care functioneaza mintea, de ce apar tulburari la nivel individual si colectiv si cum unele idei, desi inadecvate si nesanatoase, sunt in continuare protejate. Surpriza a fost sa vad ca si ei sunt interesati de o evaluare obiectiva a unor aspecte ale religiei si incearca sa le clarifice in discutia cu altii, lucru care aduce unele costuri sociale: parintii pot afla ca psihologul respectiv nu mai are o credinta la fel de ferma, potentialii clienti religiosi nu mai vin la tine la consiliere sau nu isi mai aduc copiii care au nevoie de terapie (cum sunt unii copii care sufera de autism). Mi-a placut sa vad ca isi expun ideile si ca prin asta se expun si criticilor. Dar asta cred ca tine de datorie iar unele pierderi sunt inevitabile. Foarte frumos.

 

Au fost prezentate atatea cazuri in presa in care copiii au plecat plangand si inspaimantati de la ora de religie incat daca as fi avut un copil acum, as fi facut tot posibilul sa nu il las la orele de religie. Mai ales ca legea** ne permite asta, ora de religie fiind optionala.  Dar toate aceste schimbari minunate ma fac sa ma gandesc ca acum i-as da voie.

 

 

*am intrebat mai multi preoti pe pagina lor de Facebook daca folosirea prezervativului este un pacat si mi-au spus „da”.

** Art. 18 din Legea Educatiei Nationale 1/2011

 

https://ro.stiri.yahoo.com/pove%C8%99ti-despre-avorturi–fl%C4%83c%C4%83rile-iadului-%C8%99i-mame-uciga%C8%99e-la-ora-de-religie-075142630.html

 

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15670626-fac-copiii-care-nu-merg-religie-timpul-acestor-ore-ministerul-educatiei-elevii-care-nu-frecventeaza-ora-religie-raman-scoala-studiaza-disciplina-optionala.htm


Ce le-aș spune studenților din primul an interesați să devină consilieri psihologici sau psihoterapeuți.

 

  1. Desi aproape ca toti va doriti sa ajungeti psihoterapeuti si sa ajutati oamenii, poate ca 20%* dintre voi veti ajunge sa fiti in continuare interesati de consiliere dupa absolvire. Cred ca in jur de 10%* dintre voi veti avea clienti si veti fi interesati pe termen lung de consiliere.

 

  1. Nu va lasati impresionati doar de formarile si diplomele unora. Veti intalni si psihologi care tin workshopuri de „terapie cu ingeri” care sustin ca iti imbunatatesc relatia cu ingerul pazitor, care isi pun rujul preferat pe blogul de psihologie, care cred ca homosexualitatea este o boala sau care nu au nicio idee sau expresie originala, fiind in continuare captivi ideilor figurilor importante din formarea lor.

 

  1. Fiti pregatiti sa renuntati la multe iluzii si teorii care astazi vi se par corecte, exacte si cuprinzatoare.

 

  1. Psihologia nu explica tot, sunt suficiente lucruri in lumea asta care scapa predictiei si analizei psihologice si asta e bine.

 

  1. Nu totul se „intampla pentru un motiv”, nu totul are Sens, dar exista si random si coincidente. Nu mi se pare deloc paradoxal ca Universul ar fi mai „sarac” daca n-ar avea aceasta capacitate de a permite si randomul, ba din contra.

 

  1. Problemele adultului nu tin intotdeauna de copilarie. Nici pe departe.

 

  1. Cauta sa te indepartezi de unele idei ale profesorilor pe care ii admiri: indeajuns incat sa-ti gasesti propriul stil si propria perspectiva. O sa-ti fie greu si o sa te intrebi cum sa contrazici tu un terapeut cu zeci de ani de experienta, dar se poate.

 

  1. Cunoaste-ti vulnerabilitatile, o sa-ti permita sa stii cand esti in pericolul de a-ti directiona clientul si care iti sunt limitele.

 

  1. Veti avea nevoie si de un alt job, nu o sa traiti din consiliere la inceput. Tind sa cred ca un job diferit de domeniul psihologiei aduce un anumit echilibru (si nu ma refer la bani).

 

10. Acordati atentie statisticii si neuropsihologiei. Cunoasteti si ideile altor orientari pe care nu le indragiti.

 

11. Fiti pregatiti pentru ideea ca nu va veti „iubi” si accepta in mod egal clientii. Chiar si parintii au preferinte vis-à-vis de copii. Formarea nu va stinge raspunsul emotional, subiectivitatea si preferintele, dar va permite sa vi le cunoasteti mai bine.

 

12. Cautati analogii pentru dinamica psihologica a mintii noastre in fizica, biologie, medicina, electronica.. Unde le gasiti fiecare 🙂

 

13.  Acceptati o cerere pentru consiliere/dezvoltare personala, daca va simtiti sufficient de pregatiti chiar daca nu aveti inca formarea finalizata. Rugati-va profesorii sa va ajute cu un feedback (pe cei receptivi). Spuneti-i clientului ca nu v-ati terminat formarea si folositi-va de intervizare.

 

14.  De fapt nu iubiti toti oamenii asa cum probabil credeti acum. Aceasta iubirea are nevoie sa fie “testata” si o sa va dati seama de dimensiunea iubirii voastre fata de alti oameni cand veti fi in fata unei persoane aflata in contrast puternic cu valorile si preferintele voastre.

 

 

*aceste cifre nu au o statistica in spate, sunt estimari personale.