Mic cod deontologic pentru clientul aflat in consiliere.

Stim ca psihologii au un cod deontologic. Ce vreau sa fac este sa atrag atentia asupra faptului ca si clientii au obligatiile lor. Sigur ca pentru client nu exista un cadru legislativ/etic asa cum exista unul pentru psihologi, dar  neglijarea unor aspecte ce tin de prezenta clientului (nu doar cea fizica) poate sa ingreuneze lucrul din cabinet.

Sunt foarte multe aspecte ale relatiei psiholog-client, dar vreau sa mentionez doar trei: acceptarea, implicarea si absenta.

Acceptarea.

Ne-am obisnuit cu totii cu ideea ca psihologul este acea persoana care accepta clientul asa cum este el, cu toate gandurile, convingerile, fricile, ideile sau dorintele lui.

Cineva isi poate imagina ca procesul de formare al psihologului „stinge” subiectivitatea sa, raspunsul emotional sau raportarea pe care o are fata de o tema sau fata de o alta persoana. Si ca asta il face pe psiholog sa accepte usor.

Psihologii nu isi pierd propriile raportari emotionale, dar reusesc sa si le „suspende” si sa nu le puna intre el si client. Nu este deloc de subestimat aceasta calitate obtinuta prin formare (deci dobandita) dar venita si din structura personalitatii lor (adica innascuta).  Asta inseamna ca intr-o anumita masura psihologul face un efort constient de a pune deoparte judecatile si convingerile personale, lucru care nu e chiar asa de simplu . Adu-ti aminte cand ai avut o discutie apriga pe o tema politica, culturala, in privinta feminismului sau a dreptului de a face un avort. E foarte spontana si fireasca nevoia de a-ti expune ideile, nu? Dar psihologul face mai mult decat a se abtine sa-si expuna convingerile: el reuseste sa nu-si lase propriile convingeri sa-l blocheze din a intelege lumea interioara a clientului.

Stiu ca unii studenti la psihologie inca mai cred ca formarea iti „rezolva” pe de-a intregul unele conflicte, dar este o iluzie (in multe cazuri este o dorinta). Daca procesul de formare al psihologului i-ar rezolva acestuia conflictele pe de-a intregul, asta ar insemna ca formarile in consiliere sau psihoterapie sa scoata pe banda numai iluminati si maestrii zen.

Si acum ne intoarcem la clienti. O consiliere va fi intotdeauna mai eficienta daca clientul, la randul lui, si-ar identifica acele preferinte si acea subiectivitate mai putin implicate in continutul procesului de consiliere, dar care il pot impiedica sa accepte si sa inteleaga personalitatea psihologului. Si nu e nevoie sa ai cunostinte de psihologie pentru a face asta, dar ai nevoie sa fii atent si implicat. Legatura dintre cei doi, psiholog si client, va fi mai puternica, mai profunda daca fiecare ii accepta celuilalt unele puncte de vedere personale. Daca eu te accept cu optiunile tale politice, religioase, cu ideile legate de sensul vietii si nu las aceste optiuni sa ma incurce in munca noastra, ne-ar ajuta pe amandoi sa accepti si tu unele convingeri care imi apartin. Sau macar sa le treci cu vederea J

   As vrea sa amintesc faptul ca la un psiholog nu mergi doar pentru a-ti fi confirmate ideile. Din contra, trebuie sa fii pregatit pentru a fi contrazis. La psiholog de regula mergi pentru reevaluare, restructurari, adica tot ce presupune noul, nu pentru „drumurile” cunoscute deja.

   Unele studii vorbesc de un procent de pana la 60% de cazuri in care consilierea este intrerupta de catre client dupa prima sau a doua sedinta. Ceea ce ma face sa ma gandesc ca decizia clientului este, de multe ori, una emotionala, nu obiectiva. Nici macar psihologul, dupa doua, trei sedinte nu poate spune ca il cunoaste suficient de bine pe clientul din fata sa, cu toata experienta si cunostintele sale. Ma intreb pe ce se bazeaza “intuitia” clientului fata de personalitatea psihologului.

Cred ca un mare procent din relatiile de consiliere intrerupte de client dupa prima sau a doua sedinta isi au sursa aici: in subiectivismul lasat nesupravegheat al clientului.

Sigur ca sunt si acele situatii in care dupa prima sedinta iti dai seama ca nu te poti deschide in fata acelui psiholog si ca nu este o persoana potrivita pentru tine si atunci e foarte bine sa mergi la altcineva. Dar aceasta nepotrivire nu cred ca explica numarul mare al plecarilor dupa doar o sedinta.

Daca clientul pur si simplu nu vrea sa-si reevalueze, unele puncte de vedere (in masura in care asta se potriveste cu propriile obiective din cabinet) ar putea la fel de bine sa mearga la shopping cu banii de consiliere.

 

   Implicarea.

Multi psihologi isi noteaza cateva idei inainte sau dupa sedinte. Sunt foarte multe lucruri de tinut minte iar notitele ajuta in a da o structura ipotezelor si gandurilor noastre sau ne ajuta sa construim si sa ajustam un plan.

Da, de cele mai multe ori consilierea este o experienta de tipul “aici si acum”, dar ar fi foarte util daca unii clienti, cel putin in unele perioade, si-ar nota cateva idei pe care ar vrea sa le dezolte la cabinet sau unele descoperiri pe care ar vrea sa le inteleaga si mai bine. In orice caz, e mai bine decat sa auzi “nu imi mai aduc aminte nimic din ce am vorbit data trecuta”🙂

 

     Absenta.

Psihologii nu fac de garda la cabinet. Daca sunt la cabinet la o ora sunt acolo pentru ca asa am stabilit impreuna cu clientul. Daca un client nu vine la o consultatie, psihologul isi piede timpul mergand la cabinet, isi modifica programul personal si poate ca refuza, fara rost, si un alt client care si-ar fi dorit sa vina in acel interval.  Din aceste motive multi psihologi sunt de accord cu faptul ca sedintele anulate, daca nu sunt anuntate din timp, vor fi platite la pretul intreg (toate aceste detalii sunt stabilite impreuna).

Din pacate unii psihologi vorbesc clientului despre aceasta regula, clientul o accepta, dar cand se intampla sa nu anunte din timp anularea sedintei, psihologul trece cu vedere acea regula.

Poate ca psihologul face asta din dorinta de a evita sa fie “judecat” de catre client, ceea ce ne intoarce la primul punct al acestui text: acceptarea.

 

 

„Although researchers have differed in their definitions of dropout, a general consensus exists regarding the relative frequency of attrition in mental health care services. Reports have indicated that rates can range from 20% to 57% in general psychiatric clinics (Dodd, 1971), 30% to 55% in general psychotherapy settings (Levitt, 1958), and 40% to 60% in family therapy settings (Wierzbicki & Pekarik, 1993).

Perhaps one of the largest costs associated with premature termination is the subsequent loss of potential for client improvement. Those who drop out are less likely to show the benefits of therapy (Kazdin, 1996) and may experience poorer outcomes (Pekarik, 1992) in comparison to those who continue treatment”

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:ch7ber7CKxQJ:www.researchgate.net/publication/51482732_Psychotherapy_dropouts_differences_by_modality_license_and_DSM-IV_diagnosis/links/0912f50e70f7aef27f000000+&cd=1&hl=en&ct=clnk&gl=ro

 

 Despre psiholog-client mai poti citi si:

https://costinjelea.wordpress.com/2014/01/30/prejudecati-despre-psihologi/

https://costinjelea.wordpress.com/2014/01/20/util-daca-vrei-sa-mergi-la-psiholog/

https://costinjelea.wordpress.com/2012/04/04/cand-am-o-problema-sa-vorbesc-cu-un-prieten-sau-cu-un-psiholog/