Despre generozitatea Universului.

“Ofera si daruieste din toata inima, indiferent ce-ar fi! Atunci cand aplici principiul universal al daruirii, si universul iti va da inapoi ceea ce iti doresti si ai nevoie!”

Am vazut cu totii de multe ori acest mesaj. In forma lui, asa cum apare mai sus si cum este promovat mereu, mesajul implica o generalizare pe care nu o vedem valabila in realitate: daca faci bine, vei primi inapoi tot bine, de fiecare data. Mesajul mai implica si o dinamica previzibila, asa cum sunt unele legi ale fizicii (daca scap telefonul din mana, acesta va cadea de fiecare data si cu aceeasi viteza).

Sunt multe de zis, dar ma gandesc acum doar la cazurile in care personalitati cu un impact pozitiv imens asupra societatii nu au primit acel bine pentru care au luptat si pe care ni l-au adus. Ba din contra, acesti oameni au fost agresati, nerespectati, inchisi, omorati. Si daca oameni care au facut foarte mult bine, pentru foarte multi oameni si au primit inapoi raul, de ce crezi ca nu ti se poate intampla si tie?

Cei care cred in aceasta dinamica, ca daca faci bine atunci Universul iti da inapoi tot bine, ar face… bine sa se gandeasca la aceste cazuri in care nu se intampla deloc asa. Isus? Ok, nu.. prea multa metafizica aici. Dar Martin Luther King, Jr.? Nelson Mandela? Cei care au murit prin inchisorile comuniste? Copii de doar cativa ani care sunt agresati?

E un subiect la care ar trebui sa se gandeasca cei care cred fara prea multa critica in carti ca The Secret si legea atractiei (pe care o vad cumva valabila, dar intr-o alta forma).

Mi se pare usor de inteles si destul de previzibil faptul ca acele personalitati care vor lupta pentru o schimbare pozitiva de profunzime in mentalitatea colectiva vor primi exact contrariul: vor fi privite ca o amenintare pentru ordinea veche a lucrurilor. Reprezentantii oricarei ordini vechi vor avea mai multa forta si autoritate, macar pentru ca lucrurile s-au sedimentat in acea forma si nu vor renunta prea usor la pozitia lor. Si nu ma gandesc doar la politicieni sau autoritati. Si tu, daca ai o idée la care tii, o vei abandona foarte greu in fata altei persoane sau a unei idei noi care o contrazice pe-a ta.

Departe de a fi o lege, aceasta credinta cred ca este de fapt expresia unei dorinte. Mai este si expresia unei anxietati si a nevoii de siguranta (fac bine ca sa nu mi se faca rau, sa fiu in siguranta si sa nu am parte de nedreptate, imi e greu sa accept ca pot face eforturi mari sa fiu un om bun si oricand cineva imi poate face rau, mie sau familiei mele).

In privinta aparitiei acestei credinte, cred ca psihologia evolutionista zice bine: intr-o perioada in care resursele erau putine iar amenintarile erau foarte multe, aveai mai multe sanse de supravietuire atunci cand nu traiai izolat, dar intr-un grup, intr-un trib. Niciun trib nu te-ar fi acceptat daca le-ai fi facut rau.

Nu stiu daca asa se intampla pe lumea asta: daca faci un bine, acel bine se va intoarce la tine. De fapt aproape ca sunt convins ca nu este deloc asa (spun “aproape” pentru ca nu exista o dovada). Tind sa cred ca daca o sa dispar, Universul habar nu o sa aiba de asta, cu atat mai putin nu il vad sa tina cont de cat bine am facut eu.

Asta nu ma descurajeaza cand vreau sa fac bine, nu imi strica din placere si nici nu inseamna ca viata unui om nu isi lasa amprenta sau ca actiunile si prezenta noastra nu au sens.