De ce m-am supărat pe unii psihologi. Supărați-vă și voi!

Ca evolutie fireasca, un psiholog incepe sa ia distanta intr-o anumita masura si in unele privinte fata de figurile importante din formarea sa. Asta inseamna ca asupra ideilor pe care le preia, persoana le acorda o nota personala (asta daca nu pornesc orientari noi in psihologie). Cred ca acest lucru este inevitabil, in aproape orice profesie, altfel ar insemna sa lucrezi cumva dupa o reteta, dupa stilul sau convingerile unei alte persoane.

A-ti gasi propriul stil si propriile idei este un semn de maturizare profesionala, de autonomie la nivelul ideilor, de individuatie si nu de dependenta fata de o figura din formarea de psiholog sau de stagnare. Asta e motivul pentru care mi se pare firesc sa vad continut personal pe blogurile de psihologie.

Chiar daca nu avem mereu idei originale, exista ceva util in traducerea intr-o forma mai simpla, in exemplificare si in raspandirea informatiei (studiile, concluziile, cercetarile altora).

Ce nu pot sa accept este continutul superficial si complet impersonal al unor pagini. Am vazut pagini unde erau postate melodii, poze personale, idei religioase din abundenta si foarte multe poze cu mesaje „dragute” si la fel de inutile. Nu e nevoie sa fii psiholog ca sa dai share acestora.

Ce sens are si cat de util este sa pui pe pagina de psiholog poze cu rujul preferat, horoscopul de dimineata, cafeneaua preferata, poze in care crezi tu ca arati foarte bine? Ai o pagina personala, le poti pune acolo.

In loc sa-ti faci selfie, nu ar fi mai bine daca ai face poze cu telefonul unor carti care ti-au atras atentia?

Vad o poza „motivationala” cu un fluture care este legat de o piatra si incearca sa o traga. Zeci de like-uri. Dar textele, studiile care au nevoie sa le acorzi mai multa atentie si care sunt rezultatul unui efort intins pe mai multi ani aproape ca sunt ignorate.

Eu cred ca un continut superficial si impersonal al unui blog este expresia superficialitatii in gandire sau abordare a acelei persoane.

De cele mai multe ori like-urile sunt voturi, sunt confirmari. Merita sa te gandesti daca promovezi un continut superficial. Ai fi multumit sa ai in fata ta in cabinet, ocupandu-se de tine, aceasta superficialitate?

Poate ca in unele cazuri si diplomele si formarile (care nu ma mai impresioneaza) in loc sa se transforme in experienta si in perspective care sa poarte o amprenta personala, se transforma in niste poze „dragute”.