„Adica eu nu stiu cum sa imi cresc copilul?”

  Acesta este raspunsul unor parinti in fata oportunitatii de a afla lucruri utile si recente, lucruri care le pot imbunatati stilul parental si relatia cu propriul copil.

Mi se pare un raspuns care denota aroganta si autosuficienta si mi-ar placea sa pot raspunde in aceeasi nota. Dar va trebui sa aduc si cateva argumente (spre deosebire de acesti parinti care nu au argumente pentru pozitia lor, au doar o raportare emotionala in centrul careia sta orgoliul si placerea de a-si exercita controlul).

Asa cum un parinte are un job sunt unele persoane al caror job este de a cerceta stadiile dezvoltarii psihologice ale copiilor, modul in care interpreteaza anumite experiente, tipurile optime de motivatie, aspecte ce tin de neuropsihologie. In fata unei intregi cariere, in orice domeniu, as ezita inainte sa spun ca acele informatii nu au nicio utilitate si ca as cunoaste eu mai bine.

Sunt cateva lucruri care imi trec prin minte de fiecare data cand aud de parinti care resping de la bun inceput ideea ca pot deveni mai buni si ca, la fel ca oricare alt om, mai au lucruri de invatat de la altii:

– „Ce inteligent esti! Semeni cu tata”, atunci cand copilul face ceva dezirabil (in opinia parintelui) si „Nu stiu cu cine semeni de te-ai purtat asa” (atunci cand parintele nu e de acord cu un comportament). Pont: in ambele cazuri seamana cu tine. Doar ca unii parintii, in grija lor fata de propria imagine, se identifica cu trasaturile pozitive ale copilului si le resping pe celelalte. Este ca si cum un parinte ar spune: ce ai mai bun mi se datoreaza, defectele nu stiu cum de au aparut.

–  Informatiile aduse de cercetarile din psihologie si alte domenii nu sunt intotdeauna informatii pe care unii parinti le pot intui si descoperi singuri.

– Este posibil ca acest tip de parinte sa aiba o stima de sine ceva mai redusa sau, din contra, una exagerata. O persoana cu o imagine de sine realista isi va permite sa se intrebe daca greseste si va cauta sa cunoasca mai mult, va fi deschisa fata de cunoasterea oferita de alte persoane.

– Un parinte convins ca stie intotdeauna ce e mai bine este o persoana careia ii place sa aiba control asupra copilului si care are un orgoliu pe masura.

– Nevoia de control a parintelui va genera conflicte, mai ales in perioada in care copilul incepe sa se contureze mai mult ca persoana, sa aiba idei, optiuni si convingeri diferite fata de cele ale parintilor.

–  Oare de ce starea societatii noastre nu este prea buna din moment ce toti parintii sunt atat de grozavi? (personalitatea parintilor, educatia copilului si amprenta lasata de copil asupra societatii, mai tarziu, nu sunt experiente ce pot fi separate, ele fiind un lung sir de tip cauza-efect).

O prietena imi spunea ca rolul de parinte este unul dintre acele „joburi” in care este inevitabil sa faci greseli. Asa este. Ideea e sa ramai deschis.