Prejudecăți despre psihologi.

As vrea sa enumar unele prejudecati, sa explic de ce ar fi foarte bine ca aceste acestea sa dispara si sa mentionez cateva calitati ale psihologilor.

Prejudecati/Iluzii:

-psihologii pot cunoaste o persoana dupa doar cateva minute de dialog. Nu, dar un psiholog isi poate face o idee in legatura cu structura de baza a personalitatii acelei persoane, asta daca discutia este ceva mai lunga si sunt atinse unele teme. Altfel, pot fi doar intuitii, multe dintre ele riscand sa fie biasuri.

– chiar si in timpul liber, iesit in oras cu prietenii, psihologul este intotdeauna atent la trasaturile si personalitatea celor din jur. Este adevarat ca observi unele lucruri, dar in lipsa altor demersuri se intampla des sa nu-ti poti dezvolta acele observatii si cu atat mai putin sa le poti testa, adica sa vezi in ce masura sunt adevarate. O analiza psihologica cere efort si atentie. Daca stai cu prietenii in oras nu te intereseaza asta.

– intr-o relatie de cuplu un psiholog stie intotdeauna mai bine cum stau lucrurile si acesta isi analizeaza constant partenerul. Nu! Si psihologii ajung sa fie subiectivi. Si psihologii, in loc de a sta sa analizeze nu stiu ce gesturi, prefera confortul, atentia primita, caldura si sexul pe care le gasesti intr-o relatie. Si psihologii se infurie, ajung sa spuna lucruri nepotrivite si sufera in urma unor conflicte. Oare nu exista si psihologi divortati? Imi aduc aminte de un caz in care o persoana care suferea de o forma de schizofrenie s-a vindecat si apoi a devenit psiholog. Ce zici?

– psihologii au relatii de cuplu calculate si reci, stiu exact de ce aleg un partener si de ce s-au indragostit de el. Ce tampenie!

– un psiholog, daca are dificultati personale… de fapt nu are dificultati personale, ca doar e psiholog. Fals. Psihologii cand au dificultati care necesita atentia si informatiile psihologiei… merg la alt psiholog. Pentru ca este nevoie de relatia cu Celalalt pentru a deveni constient de unele lucruri. Dupa cum ai vazut, sa citesti o carte despre o problema nu inseamna ca asta o si rezolva. De fapt suntem obligati sa mergem la psiholog inainte de a avea clienti, in ideea de a reduce cat mai mult propria subiectivitate atunci cand ascultam si tratam nevoile unui client.

– un psiholog nu are agresivitate. Serios? Daca nu te mira faptul ca un psiholog are doua maini si testosteron in sange, de ce te-ar mira ca un psiholog are si el nivelul lui de agresivitate? Agresivitatea este un instinct natural, la fel ca sexualitatea. La baza asertivitatii sta agresivitatea. Depinde de modul in care o folosesti.

– un psiholog nu fumeaza si nu bea alcool. Really? Prefer sa fiu un psiholog care fumeaza, dar care isi face exercitiile fizice si poate sa alerge o ora, decat sa fiu unul care nu fumeaza, dar sta sa lesine daca alearga 15 minute sau urca cinci etaje (sau supraponderal).

– un psiholog nu poate sa faca consiliere psihologica cu partenerul sau, cu rude, prieteni sau persoane pe care le cunoaste bine. Nu functioneaza. Asta nu e o  iluzie, e doar o informatie.

– un psiholog stie ce e mai bine pentru un client (deci pentru viata altcuiva), ce decizie e buna, ce valori sunt cele mai importante. Nici nu o sa ma obosesc sa explic prea mult aici. Cum adica un om sa ia decizii pentru un altul intr-o relatie psiholog-client? Si daca ai gasit un mecanic auto foarte priceput, care stie foarte bine cum merg „rotitele” unei masini, istoria evolutiei motoarelor si are si ceva cultura generala, inseamna asta ca e ok sa iti zica ce drumuri sa faci tu cu masina ta?

Acum ca am clarificat unele iluzii, dar nu am redus persoana psihologului, vreau sa arat si cateva calitati ale psihologilor:

– un psiholog este obiectiv atunci cand discuta cu un client despre ideile, valorile si sentimentele sale. Si reuseste cumva sa aduca aceasta obiectivitate si de partea clientului, atunci cand acesta are nevoie de ea pentru a lua decizii. Subestimezi aceasta calitate daca crezi ca e un lucru usor.

– un psiholog are suficiente cunostinte legate de modul in care functioneaza mintea noastra, despre cauze, despre tipare in gandire, blocaje si alte mecanisme psihologice.

– un psiholog are suficiente abilitati incat sa faca ordine in experienta emotionala, in gandurile si interpretarile pe care un client le da propriilor evenimente/experiente.

– psihologul are structura unei persoane care poate sa accepte mai usor o persoana cu valori diferite si alte trasaturi negative pe care de cele mai multe ori chiar clientii le resping la propria personalitate.

– un psiholog are capacitatea de a sti cand sa taca si cand si cum sa puna intrebari esentiale, intrebari care sa te duca la raspunsuri la care nu te-ai gandit. Cred ca undeva pe la 40% din munca unui psiholog sta in aceasta abilitate. Asta din cauza ca de regula, noi, oamenii alegem aceleasi tipare in gandire, aceleasi carari si cam evitam sa ne punem intrebari grele.

Ar fi un exercitiu bun pentru oricine sa se intrebe: de ce as vrea ca psihologul la care merg sa fie un om aproape desavarsit? Aproape toate raspunsurile ar conduce inevitabil la conturarea unei relatii in care cel evoluat ii spune celuilalt cum si ce sa faca.

In „cinstea” acestor iluzii o sa imi deschid o bere! (diseara, cand o sa ajung acasa).

Pe aceeasi tema am scris si textul asta:

https://costinjelea.wordpress.com/2013/12/28/despre-imaginea-idealizata-a-psihologului/

 

Nu as vrea sa mi se puna in frunte o imagine atat de frumoasa, cum nu as vrea nici una saraca:

1044011_519390384841875_739224348_n


Știu o rețetă.

„Ai grijă când citeşti cărţi despre sănătate. S-ar putea să mori din cauza unei greşeli de tipar.” Mark Twain.

Cand vine vorba despre a ne mentine in forma sau sanatosi, aud des vorbindu-se despre cele mai sanatoase alimente si retete si mult mai rar despre activitatea fizica.

Sunt doua atitudini diferite aici a) atentia acordata pe ceea ce aducem in corp (alimente, confort) si b) pe ceea ce renuntam (calorii, energie, comoditate).

Motivele pentru care alegem cu usurinta prima atitudine sunt usor de inteles. Doar ca nu este vorba doar de comoditate, lene sau inertie.

Intr-o anumita masura, interesul pe care il avem pentru a obtine, a lua, a atrage, a aduce in corp/in minte este o expresie a procesului prin care Eul nostru s-a format. Am luat din mediu putin cate putin si am adaugat persoanei noastre. Ne-am identificat cu unele persoane (am luat, am asociat), am strans informatii, ne-am format obiceiuri, creierul nostru a strans din ce in ce mai multe circumvolutiuni.

Poate ca acum iti e mai usor sa intelegi de ce ne este greu sa renuntam la o parte din noi, chiar daca nu este una sanatoasa/pozitiva. Avem o aversiune puternica fata de pierdere.

Si la nivel colectiv gasim aceasta dinamica.

Este ca si cum niciun lucru viu (aici includ ideile si ordinea unui sistem) nu vrea sa moara. Vedem cu totii cat de greu se schimba un sistem politic.

Dar de fiecare data cand aud vorbindu-se doar despre cele mai bune retete si alimente, in lipsa exercitiilor fizice, imi apare in minte imaginea unor corpuri  hranite cu tot ce au nevoie, dar captive, pasive, asa cum apar in unele filme sf.

Diferenta dintre atentia acordata exclusiv alimentatiei potrivite fara activitate fizica si o atitudine care combina alimentatia si miscarea este diferenta dintre o apa statuta si o apa curgatoare. 

Nu mai stiu unde spunea Jung ca cea mai mare pasiune a omului este inertia.

 

(dupa ce am scris acest text, cineva mi-a spus ca tine regim, merge la sala si a reusit sa scape de cateva kilograme. Doar ca simte ca acele kilograme sunt o parte din ea si ii este greu sa renunte la ele.)


Util, daca vrei sa mergi la psiholog.

Daca nu ai mai fost la psiholog si vrei sa mergi sau daca ai fost, dar ai renuntat dupa prima sedinta, acest text iti poate fi util.

Vorbeam cu o prietena intr-o zi despre cum ar vrea sa fie un psiholog la care sa mearga. Si mi-a spus ca i-ar placea ca psihologul sa fie barbat, mai in varsta cu cativa ani, eventual sa aiba barba si sa se simta usor dominata de el (in privinta experientei si cumva a prezentei lui).

Apoi am intrebat-o, intentionat, cum ar vrea sa fie un barbat pe care sa il cunoasca si cu care sa aiba o relatie. Bineinteles ca am zambit amandoi pentru ca imaginea psihologului la care s-ar duce si cea a barbatului pe care ar vrea sa il cunoasca erau aproape identice.

TOTI clientii proiecteaza in psiholog imaginea unei persoane importante pentru ei, unele calitati sau conflicte (unele neconstientizate). Analiza acestor proiectii este uneori materia prima din care clientul, in urma lucrului cu psihologul, obtine constientizarile si apoi schimbarile de care are nevoie. Dar ca asta sa fie posibil, clientul trebuie sa se deschida si sa comunice (cand vin aici ma simt de parca…; am senzatia ca semeni mult cu cineva si asta ma face sa ma gandesc ca…; atunci cand ti-am povestit m-am simtit neinteles; cred ca am nevoie ca in unele momente sa conduci mai mult dialogul).

Problema este ca unii clienti iau decizia de a nu mai veni a doua oara la acelasi psiholog chiar de la prima sedinta.

Este adevarat ca relatia psiholog-client nu poate fi eficienta daca clientul simte, in mod repetat, ca nu se poate deschide fata de psiholog sau ca nu este inteles. Dar exista o diferenta intre incompatibilitate si lipsa de deschidere a clientului.

Unii clienti isi imagineaza ca psihologul e la un pas de a le citi mintea. Aceasta asteptare cred ca este o ramasita de cand eram micuti, eram centrul lumii, si unele nevoi ne erau satisfacute fara sa fie nevoie sa le comunicam (asteptare care se manifesta si in relatiile de cuplu).

Iata si concluzia unor studii: „ between 20 and 57 percent of therapy clients do not return after their initial session. Another 37 to 45 percent only attend therapy a total of two times.”

Spun ca este o problema pentru ca:

– aceasta decizie este luata foarte repede (in mai putin de 50 minute) si nici macar un psiholog, cu toate cunostintele lui, nu poate cunoaste o persoana in mai putin de o ora. Ma intreb cate minute acorda cineva deciziei de a alege un model de frigider

– sunt convins ca ar fi multe cazuri in care cei doi ar putea sa lucreze bine, daca ar fi clarificate unele asteptari, iluzii sau proiectii (psihologul este aproape intotdeauna atent la acestea, clientul e posibil sa nu stie ca ele exista).

– clientul nu isi pune suficiente intrebari incat sa-si reduca confuzia dintre preferintele din viata de zi cu zi si cele pe care le aduce in intalnirea cu psihologul. Nu vad de ce psihologul trebuie sa fie un model de masculinitate sau de feminitate, mai ales ca un client trebuie sa isi dezvolte aceasta parte a identitatii sale in mod independent de cea a psihologului.

Foarte rar un client refuza psihologul, dupa o prima intalnire, avand ca motiv pregatirea sa profesionala (cum ar putea clientul sa o cunoasca in doar cateva minute?). Motivul esential al deciziei unui client de a nu mai veni este unul de natura emotionala. Tocmai de aceea este nevoie de clarificari, deci de dialog. Daca iti imaginezi ca intuitia ta este suficienta inseamna ca nu ai citit prea mult despre proiectii si biasuri.

Este posibil sa ai foarte mult de castigat daca perspectiva ta asupra unor lucruri e diferita de cea a psihologului. Si pana la urma asta e unul dintre motivele pentru care mergi la psiholog: pentru o alta perspectiva, nu doar sa iti fie confirmate ideile. Stiu ca nu este usor, dar merita si el sinceritatea ta. Iar el nu este acolo, si nici tu, ca sa vorbiti doar despre lucruri placute. Ii poti spune psihologului „nu stiu de ce, dar am senzatia ca esti nesigur in legatura cu aceasta tema. Ai trecut si tu prin experienta asta? Ce crezi acum, dupa ce a trecut? Am senzatia ca nu intelegi aceasta experienta prin care trec sau ca o subestimezi”.

Sfatul meu este sa ii spui psihologului tau atunci cand te gandesti sa nu mai vii la el. Si orice alt lucru care tine de relatia voastra.

http://www.psychotherapy.net/article/therapy-failure


„Adica eu nu stiu cum sa imi cresc copilul?”

  Acesta este raspunsul unor parinti in fata oportunitatii de a afla lucruri utile si recente, lucruri care le pot imbunatati stilul parental si relatia cu propriul copil.

Mi se pare un raspuns care denota aroganta si autosuficienta si mi-ar placea sa pot raspunde in aceeasi nota. Dar va trebui sa aduc si cateva argumente (spre deosebire de acesti parinti care nu au argumente pentru pozitia lor, au doar o raportare emotionala in centrul careia sta orgoliul si placerea de a-si exercita controlul).

Asa cum un parinte are un job sunt unele persoane al caror job este de a cerceta stadiile dezvoltarii psihologice ale copiilor, modul in care interpreteaza anumite experiente, tipurile optime de motivatie, aspecte ce tin de neuropsihologie. In fata unei intregi cariere, in orice domeniu, as ezita inainte sa spun ca acele informatii nu au nicio utilitate si ca as cunoaste eu mai bine.

Sunt cateva lucruri care imi trec prin minte de fiecare data cand aud de parinti care resping de la bun inceput ideea ca pot deveni mai buni si ca, la fel ca oricare alt om, mai au lucruri de invatat de la altii:

– „Ce inteligent esti! Semeni cu tata”, atunci cand copilul face ceva dezirabil (in opinia parintelui) si „Nu stiu cu cine semeni de te-ai purtat asa” (atunci cand parintele nu e de acord cu un comportament). Pont: in ambele cazuri seamana cu tine. Doar ca unii parintii, in grija lor fata de propria imagine, se identifica cu trasaturile pozitive ale copilului si le resping pe celelalte. Este ca si cum un parinte ar spune: ce ai mai bun mi se datoreaza, defectele nu stiu cum de au aparut.

–  Informatiile aduse de cercetarile din psihologie si alte domenii nu sunt intotdeauna informatii pe care unii parinti le pot intui si descoperi singuri.

– Este posibil ca acest tip de parinte sa aiba o stima de sine ceva mai redusa sau, din contra, una exagerata. O persoana cu o imagine de sine realista isi va permite sa se intrebe daca greseste si va cauta sa cunoasca mai mult, va fi deschisa fata de cunoasterea oferita de alte persoane.

– Un parinte convins ca stie intotdeauna ce e mai bine este o persoana careia ii place sa aiba control asupra copilului si care are un orgoliu pe masura.

– Nevoia de control a parintelui va genera conflicte, mai ales in perioada in care copilul incepe sa se contureze mai mult ca persoana, sa aiba idei, optiuni si convingeri diferite fata de cele ale parintilor.

–  Oare de ce starea societatii noastre nu este prea buna din moment ce toti parintii sunt atat de grozavi? (personalitatea parintilor, educatia copilului si amprenta lasata de copil asupra societatii, mai tarziu, nu sunt experiente ce pot fi separate, ele fiind un lung sir de tip cauza-efect).

O prietena imi spunea ca rolul de parinte este unul dintre acele „joburi” in care este inevitabil sa faci greseli. Asa este. Ideea e sa ramai deschis.


„Beginning to counsel clients is a lesson in humility.”

http://ct.counseling.org/2006/10/what-ive-learned-along-the-way/


Multumesc!


Prejudecati, creierul reptilian si sarpele de casa.

„You know how they say how there’s no more racism.. you know since Obama got elected.. We got a black president, there’s no more racism.. bullshit! They don’t say nigger anymore, they just say „we’re not hiring”.. Translation: nigger!”

Prejudecatile si credintele irationale o duc in continuare destul de bine. Asta se intampla pentru ca ele sunt expresii ale unor mecanisme foarte vechi din mintea noastra. Avem in continuare in creierul nostru formatiuni similare cu cele prezente in creierul altor animale (creierul nostru reptilian este prima formatiune care primeste informatiile din mediu). Este evident faptul ca, din moment ce aceste formatiuni exista in creierul nostru, ele nu sunt pasive si isi exercita influenta in acord cu natura si rolul lor.

Prezenta prejudecatilor si a credintele irationale se explica prin faptul ca au avut un rol esential in supravietuirea noastra. Acestea erau solutii rapide in fata unei amenintari sau a unei situatii necunoscute. La acel nivel de evolutie era nevoie sa reactionezi rapid in fata unui pradator sau a unui membru al altui trib (baza neuropsihologica a rasismului). Aceste reactii de aparare erau asa de importante incat s-au transmis in lipsa experientei imediate, deci pe cale genetica, ca dovada fiind frica atat de intalnita fata de serpi sau paianjeni.

Mai apoi oamenii au intarit aceste frici sau predispozitii si le-au „fructificat” (comertul cu sclavi).

Prejudecatile o duc bine si cand vine vorba de psihologi si psihologie. Se mai crede inca ca la psiholog vin cei cu probleme mentale. De fapt aceste persoane merg la psihiatru si au tratament medicamentos. Aproape toate persoanele care vin la psiholog sunt persoane complet functionale, care au joburi, au prieteni si au relatii.

Cred ca, in mentalul romanesc cel putin, animalul care poate fi asociat cel mai usor cu un psiholog este sarpele de casa (natrix natrix).

Cand eram mic, bunica mea imi spunea ca fiecare casa are un sarpe (casa este un simbol des intalnit pentru Eu, nu pentru Inconstient), ca acesta pazeste casa sau un obiect de valoare ingropat sub casa (daca casa este Eul, sub casa ar fi partea neconstientizata, deci poate un potential nefructificat) si ca aparitia lui prevesteste ceva neplacut (pai, chiar, la psiholog nu mergi cand esti complet multumit de tine).

Bunica imi mai spunea si ca e pacat sa omori sarpele casei, chiar daca e neplacut sa il vezi sau te sperie.

Intr-adevar, sunt foarte, foarte, foarte putini psihologi care merita asta  🙂

1526499_507483569365890_1902161407_n