Fantome.

Am tinut mai demult un grup de dezvoltare personala care a durat 4 ore. O ora intreaga am stat de vorba doar cu un participant, in varsta de peste 40 de ani. In toata aceasta ora am vorbit despre cum nu i-au fost apreciate eforturile si rezultatele la scoala de catre parintii sai. Acestia nu doar ca erau exigenti, dar chiar daca se obtineau rezultatele asteptate, ei nu i-au spus niciodata „bravo, ai facut bine”. Nu este vorba despre „trauma”, cum multi psihologi ar spune. Este vorba despre inchiderea unui gestalt sau „closure”. Este vorba de nevoia de a fi apreciat pentru ceva ce i s-a cerut si a realizat, o nevoie care a ramas in mintea acestei persoane timp de aproape 30 de ani.

Incarcatura emotionala a cuvintelor „multumesc” si „imi pare rau” mi se pare o dovada a importantei acestei nevoi pentru mintea noastra.

Cred ca o alta dovada vine dintr-un domeniu neasteptat, acela al fantomelor. In acest domeniu psihologia nu are „jurisdictie”. Aici poate ca e locul fizicii. Dar psihologia are dreptul sa analizeze ideile si interpretarile pe care oamenii le au in legatura cu acest fenomen (pentru ca ideile si interpretarile sunt elemente reale, ele exista in mintea noastra si produc efecte). Psihologia nu are dreptul de a spune ca exista sau nu fantome, dar trebuie sa fie interesata de credinta cea mai des intalnita atunci cand vine vorba de fantome: ca acestea sunt spirite care nu si-au gasit linistea, adica nu au incheiat o relatie, o legatura. Cum nu stim sigur ca nevoia de a incheia o relatie este o nevoie a fantomelor, inseamna ca este o proiectie a mintii noastre: o nevoie proiectata pe un alt fenomen.  In unele psihoterapii subiectul sau tema unui conflict inconstient este chiar denumit „fantoma”.

Vad ceva benefic si natural in nevoia unei persoane de a auzi ce a gresit si pentru ce a fost apreciat intr-o relatie (o relatie de cuplu sau orice alta relatie semnificativa). Aceasta este o forma de feedback si ne regleaza pe viitor.

Daca ti se pare de bun simt sa spui „multumesc” cand cumperi o apa si „imi pare rau” cand ai calcat pe cineva pe picior in metrou, de ce e mai putin util sa spui asta unei persoane care a fost importanta pentru tine?