„A mother’s perceived social status predicts her child’s brain development and stress indicators”

Sunt deja suficiente cercetari/argumente incat atunci cand facem o analiza psihologica sa nu mai acordam atentie doar „conflictelor inconstiente nerezolvate cu mama si tata”.

 

http://www.sciencedaily.com/releases/2013/08/130809115100.htm


Pe scurtătură.

Cineva spune ca nu crede in dezvoltarea personala, ca nu trebuie sa cauti sa fii mai bun. Apoi isi alege parteneri undeva sub nivelul sau.

Daca aceasta persoana nu crede ca trebuie sa incercam sa fim mai buni (tendinta care e cumva codata in genele noastre) atunci de ce isi alege un partener caruia sa ii fie superior si sa simta ca are mai mult control?

Stii ce incearca ea sa faca? Incearca sa o ia pe scurtatura.


Cat de des faci diferenta dintre preferintele tale si cele ale copilului tau?

Ma intreb de ce parintii nu isi implica mai des copiii in deciziile pe care le iau pentru acestia. Bineinteles ca sunt decizii pentru care copilul nu este inca pregatit. Dar cum ramane cu acele alegeri simple pe care parintele le face in locul copilului fara sa il intrebe nimic? Poate sa fie vorba de o jucarie, o culoare pentru camera lui sau pentru imbracaminte. 

Cred ca sunt cel putin doua motive pentru care parintii prefera sa ia o decizie fara sa il intrebe pe copil. Primul ar fi faptul ca parintilor le place controlul (si exista nuante pozitive si negative in aceasta tendinta). Alt motiv ar fi faptul ca asa cum copiii se desprind treptat de parinti, la fel si parintii au momente in care nu se delimiteaza suficient de copii. Parintii merg uneori prea departe si isi asuma alegerile, preferintele, greselile sau succesul copiilor.

Cred ca suntem multi cei care am auzit in copilarie „nu merg cu tine pe strada imbracat cu tricoul ala; m-ai facut de ras; ce vor spune despre mine daca te las sa faci asta?; de la mine ai mostenit inteligenta ta”. La aceste replici ale parintilor mi-ar placea sa aud un copil raspunzand cu „dar tu stii ca noi suntem doua persoane diferite, nu?”.

Daca afara este iarna iar copilul vrea sa poarte sandale este normal sa nu ii dai voie. Dar daca vrei sa ii cumperi pantofi, de ce nu ai fi de acord cu cei pe care ii alege el? In acele momente parintele trebuie sa fie prezent doar pentru informatiile obiective: pret, calitate, daca sunt adecvati pentru vremea de afara. 

Pentru copil este mai putin important faptul ca pantofii i se vor asorta cu tricoul si ca fac parte din ultima colectie de la nu stiu ce casa de moda. Aceea este nevoia parintelui, nu a copilului. Parintele vrea de fapt sa fie vazut bine prin imaginea copilului sau. Dar copilul are nevoie sa se simta suficient de important incat sa fie ascultat, sa vada ca i se respecta o preferinta. 

Vei avea timp mai tarziu sa il inveti ce articole sunt sofisticate si care trebuie sa fie evitate. Oricum, poate ca te dezamagesc, dar pentru el vor fi importante (daca nu chiar hotaratoare) alegerile si preferintele grupului din care va face parte (peer relationships) si nu preferintele si stilul vestimentar al familiei.

De ce este bine pentru copil sa fie implicat in deciziile pentru care este pregatit si care il privesc?

-pentru ca ii stimuleaza intelegerea legaturii dintre alegerile lui si rezultate sau consecinte.
-putin cate putin copilul va fi constient de personalitatea, inclinatiile si prioritatile sale.
-atunci cand eviti sa iti impui preferintele tale de parinte, faci loc pentru preferintele si optiunile copilului.
-il ajuti sa se defineasca ca persoana.
-se va simti mai respectat si ii va creste stima de sine pentru ca este auzit si pentru ca i se respecta optiunile (in loc sa se simta neputincios si dependent).
-il ajuti sa isi dezvolte autonomia.

Iar daca copilul nu are obiceiul de a-si manifesta preferintele, atunci trebuie sa il intrebi cu atat mai mult.


„Idle hands are the devil’s tools”

Americanii au un proverb: idle hands are the devil’s tools.

Din punct de vedere psihologic, atat la nivelul personalitatii cat si la nivelul unei comunitati, „the devil” nu poate sa fie decat dezorganizarea, stagnarea sau regresul, haosul sau distrugerea (asa cum, tot din punct de vedere strict psihologic, Dumnezeu reprezinta ordinea, unificarea, efortul si toate actiunile puse in slujba valorilor pozitive).

Ce ne spune acest proverb vazut din perspectiva psihologica? Faptul ca energia noastra psihica, nefolosita, nu doar ca nu dispare fara a lasa urme, dar ca are potentialul de a se transforma in ceva negativ pentru personalitatea (si comunitatea) noastra.

Energia noastra mentala neutilizata sau neinvestita intr-o activitate potrivita pentru fiecare (adusa in acest fel in Constient) se intoarce in incostient unde alimenteaza, trezeste sau amplifica trasaturile noastre infantile, fobiile, conflictele inconstiente si ne face sa acordam prea multa atentie trecutului.

Daca esti psiholog si ai un client in aceasta situatie, lucrul cel mai nepotrivit ar fi sa ii spui „tu ai nevoie de activitate”. Ce poti sa faci este sa iti indrepti atentia spre ce anume il blocheaza in a se implica intr-o activitate potrivita pentru el. Si mai poti incerca, putin cate putin, sa il faci constient de preferintele, calitatile si abilitatile lui. In momentul in care va fi constient de acestea va avea mai multa incredere in sine, ii vor fi clare obiectivele personale si va fi mai activ in a le obtine.