Cu cartile pe masa.

Puneti la indoiala mereu ideile pe care un psiholog le are despre ceva din personalitatea voastra. E bine sa aveti aceeasi atitudine si cand vine vorba de interpretarile pe care vi le ofera in urma sedintelor de consiliere pe care le aveti. Faceti asta nu intr-un mod defensiv sau inadecvat, dar pentru a testa acele idei sau concluzii in realitate. 

Daca ii spui psihologului „am senzatia ca in acest timp in care am venit la consiliere s-au schimbat foarte multe lucruri in mine”, ar fi foarte bine sa iti raspunda „Le poti enumera ? Ce anume? Hai sa le luam pe rand si sa vedem care sunt schimbarile concrete. Ce era inainte si acum nu mai e sau cum s-au schimbat unele relatii pe care le ai ?”. 

In cazul in care psihologul uita sa te intrebe asta probabil e prea receptiv (contaminat ?) fata de entuziasmul tau si incantat de ideea ca venind la el au aparut unele schimbari.

Chiar si discutiile purtate in contradictoriu cu psihologul tau sunt foarte utile. Aici nu este loc de suparare sau de orgoliu. Astfel de momente nu doar ca ofera un feedback uneori esential pentru amandoi si pentru munca voastra, dar odata depasite fac relatia dintre voi sa fie mai sincera si ceva mai puternica. Din pacate nu sunt multi psihologi si nici clienti care sa aiba curajul sa faca asta in mod deschis.

Daca vrei sa aprofundezi poti citi despre eroarea fundamentala de atribuire, despre proiectie si despre etichetele iatrogene. Sau ma poti crede pe cuvant. Hm ?

Anunțuri

Prejudecati ? „Avem in stoc”

Si tu crezi ca esti o persoana fara prejudecati, care nu are tendinta de a discrimina?

Indiferent de raspunsul tau, poti sa faci un test online si sa afli intr-un mod obiectiv daca este asa.

Sa spui ca nu ai prejudecati si nici tendinta de a discrimina, cel putin din cand in cand, e ca si cum ai spune ca inoti reusind in acelasi timp sa tii la distanta apa (adica influentele mediului social).

Adresa unde poti face testele:

https://implicit.harvard.edu/implicit/demo/takeatest.html

Si aici gasesti un video in care Alan Alda arata cum este conceput testul si cum insisi cercetatorii au prejudecatile lor:

http://www.youtube.com/watch?v=2RSVz6VEybk


Vesti bune !

http://www.nytimes.com/2013/06/14/us/supreme-court-rules-human-genes-may-not-be-patented.html?_r=0


Din nou despre epigenetica.

http://discovermagazine.com/2013/may/13-grandmas-experiences-leave-epigenetic-mark-on-your-genes#.UbWwLPlmiSr

Sau un video care se explica foarte bine ce este epigenetica si care sunt implicatiile acestor descoperiri:

http://www.youtube.com/watch?v=ehwFVgQ82ZY

„Connecting people who lived hundreds of years apart”.

„Best video explanation we’ve seen of epigenetics and its implications for human health”.

 


Jocurile psihologice.

Jocurile psihologice au fost descrise de Eric Berne, fondatorul Analizei Tranzactionale, o scoala de psihologie si o teorie explicativa a personalitatii. Jocurile sunt o serie de tranzactii relationale (interactiuni) care presupun o structura anume, un anumit final, o miza, capcane si un trigger. Unele jocuri sunt usoare ca „Acum te-am prins, ticalosule!” in timp ce altele sunt de fapt drame ca „Violul” sau „Sinuciderea”.

Jocurile din AT sunt diferite fata de cele obisnuite si isi au sursa in acele zone ale personalitatii noastre in care trebuie sa aducem imbunatatiri.

De cele mai multe ori, initiem si desfasuram jocuri in mod inconstient. Facem asta din diferite motive: nevoia de a primi confirmari, de a fi ajutat, de a fi agresiv (dar intr-un mod in care agresivitatea noastra sa para indreptatita), de a ne demonstra faptul ca avem mai multa putere decat celalalt.

Unul dintre aceste jocuri este „Acum te-am prins, ticalosule!”.

Imagineaza-ti ca cineva te invita in vizita la el/ea acasa. Face curat, aranjeaza lucrurile prin camera. Adica se poarta firesc si in acord cu ceea ce ati stabilit. Dar mai face ceva: ascunde un obiect astfel incat sa nu il vezi si sa te impiedici de el. Tu mergi in vizita si totul decurge normal, pana cand te impiedici de obstacolul ascuns si cazi. Reactia persoanei care ti-a intins capcana va fi de tipul „Ha! Nu pot sa cred ca ai cazut! Ce stangaci esti! Chiar nu esti in stare sa fii mai atent?”. Daca ai intreba, in mod firesc, de ce era ascuns acel obiect de care te-ai impiedicat, ti s-ar raspunde „Nu stiu despre ce vorbesti. Si chiar daca eu l-am asezat acolo, oricum trebuia sa fii mai atent, esti singur responsabil de locul prin care mergi si de cum te tii pe propriile picioare”.

Aceasta situatie descrie suficient de bine tipul de joc „Acum te-am prins”. Imi aduce aminte si de manevra aceea militara prin care o parte dintr-o armata pare ca se retrage doar pentru ca cei care ataca sa fie inconjurati.

Cum s-ar fi desfasurat scena de mai sus astfel incat sa nu fie un joc ? Cel care a facut invitatia ar fi fost sincer si ar fi spus „ Cred ca ma supara ceva la tine. M-am gandit chiar sa te pun intr-o situatie jenanta, sa-ti intind un fel de capcana. Nu stiu prea bine care e problema, tu ce crezi ?”.

Scopul acestui joc este de a-l pune pe celalalt intr-o pozitie de inferioritate, de a-l face sa para incompetent, nesigur sau neatent. Printr-o gandire usor „magica”, daca cineva este coborat intr-o pozitie inferioara, atunci celalalt urca pe o pozitie superioara (dar probabil imaginara).

Din pacate persoanele implicate in aceste jocuri traiesc unele momente intense, dar fara ca relatia dintre ei (de orice natura ar fi ea) sa se imbunatateasca, sa devina mai apropiati sau sa se cunoasca mai bine.

Nu intamplator aceste tipuri de interactiuni au fost numite „jocuri”: pentru ca ele rateaza autenticitatea.

Games People Play, pdf:

http://xa.yimg.com/kq/groups/28689774/2118755013/name/ericberne-gamespeopleplay%255B1%255D.pdf


Proiecția.

In consilierea psihologica s-a vorbit foarte mult despre proiectie si pe buna dreptate, pentru ca ea poate deveni un obstacol intre client si psiholog. La fel de bine, poate deveni si o sursa pretioasa de insight-uri si idei utile. Cu certitudine insa, proiectia este un mecanism psihologic care invarte mult mai multe „rotite” in mintea noastra decat am fi dispusi sa credem.

Prin acest mecanism atribuim altora propriile noastre idei, emotii, convingeri sau trasaturi de care nu suntem constienti. Atribuirea este de cele mai multe ori tot inconstienta si se desfasoara cu naturalete, fara sa ne dam seama de ea, asa cum ne obisnuim cu un sunet de fond pe care in timp ajungem sa il ignoram. Chiar si psihologilor cu ani de experienta in consiliere li se intampla uneori.

De ce este important sa stim ca mintea noastra face aceste atribuiri? Pentru ca acestea sunt un filtru prin care ii vedem pe ceilalti, un filtru in functie de care ii evaluam, ii acuzam sau ii admiram, fata de care ne deschidem sau ne distantam. Cu alte cuvinte ii percepem pe ceilalti nu asa cum sunt ei, dar in functie de
ceva din interiorul nostru.

Un exemplu:

Cineva a trecut printr-o relatie de cuplu in care a avut unele conflicte cu partenerul. O parte din emotiile acelea nu au disparut. Daca aceasta persoana se va afla in situatia de a discuta cu un prieten care are o problema asemanatoare in propria relatie de cuplu, este posibil sa nu fie obiectiva, sa ofere sfaturi sau sa evalueze in functie de propria experienta trecuta.

Situatiile in care sunt cele mai mari sanse sa atribuim altora continuturi psihologice care nu le apartin:

– in toate relatiile incarcate emotional;
– in cele mai multe cazuri in care suntem iritati de comportamentul altora (da, asta inseamna ca pe un alt nivel din personalitatea noastra si poate ca la o alta intensitate continem si noi acea trasatura);
– atunci cand admiram foarte mult o persoana fara sa o cunoastem suficient de bine;
– cand cunoastem o persoana de foarte putin timp, dar suntem siguri ca ne-am facut o imagine destul de precisa in privinta acesteia (de fapt ne construim o impresie, subiectiva, nu o imagine).

Cum poti testa proiectiile pe care le faci:

– sa te intrebi cat de bine cunosti in realitate persoana despre care emiti o judecata;
– sa incerci sa-ti explici de ce ai o raportare emotionala atat de puternica in raport cu o persoana, o trasatura, o idee sau o convingere;
– atunci cand este posibil, sa verifici propriile convingeri despre o persoana intreband-o cum vede imaginea pe care ti-ai construit-o tu.

Atunci cand suntem atenti la proiectiile pe care le facem, apare ocazia unui lucru nemaipomenit: in masura in care ne dam seama ca lucrurile care ne deranjeaza si pe care le acuzam la ceilalti le continem si noi, acceptarea celuilalt devine mai usoara. Adica apare mai multa intelegere, flexibilitate si caldura in relatia cu celalalt.

*In consilierea psihologica si in psihoterapie, proiectia este vazuta ca un mecanism de aparare si este definit ca fiind tendinta inconstienta a unei persoane de a expulza din sine si de a localiza in altcineva idei, emotii, ganduri, convingeri pe care nu le recunoaste la sine, le considera indezirabile si cu care nu vrea sa fie asociat. In acest fel se „protejeaza” de acele continuturi pe care nu are suficienta forta sa le recunoasca si sa le rezolve.