Bunele maniere in varianta psihologica (roluri psihologice)

In timp ce bunele maniere regleaza relatiile noastre din mediul social (adica in exteriorul personalitatii noastre), rolurile psihologice pe care le manifestam, pe care le alegem constient sau nu, regleaza in primul rand relatia cu noi insine (adica in interior). In mod evident rolurile psihologice pe care le desfasuram isi lasa amprenta si in relatia cu cei din jur.

Asa cum avem momente in care incalcam eticheta in mediul social,  tot asa se intampla sa avem momente in care rolurile psihologice pe care le manifestam sunt confuze, instabile, neadecvate pentru un context sau insuficient dezvoltate.  Da, sunt eu mai „setat” pe ceea ce este inadecvat sau insuficient, dar cum sa imbunatatesti un lucru daca pentru inceput nu esti nemultumit de el?

Cred ca inainte de a le descrie trebuie sa spun ca intr-o personalitate echilibrata aceste roluri sunt dinamice, flexibile si se manifesta la orice persoana indiferent daca este barbat sau femeie sau daca este parinte sau nu. In afara de unele momente foarte scurte, aceste roluri nu exista in forma pura in personalitate si nici nu pot fi identificate cu o persoana anume (identificare de tipul rol matern > mama).

Feminitatea si masculinitatea, trasaturile personalitatii noastre si calitatea parentalitatii sunt date si de „concentratia” acestor roluri, de cat de bine sunt ele dezvoltate si integrate in personalitate.  De exemplu, rolul patern este mai dezvoltat (mai „concentrat”) in cazul unui tata (bun!), dar se poate manifesta in anumite momente si in cazul unui barbat fata de alti copii, in cazul unui profesor fata de studenti, in viata unui om care are grija de o idee, asa cum vedem la unii cercetatori (adica o vegheaza, o promoveaza si o dezvolta) sau in cazul unui barbat care are un animal (de care are grija). La fel, poti sa ai un copil, dar rolul patern sau matern pe care il manifesti sa nu fie de o calitate prea grozava.

Am in vedere 4 roluri psihologice: matern, feminin, patern si masculin. Sa vedem care sunt principalele trasaturi ale fiecaruia si apoi  cum pot fi ele manifestate in mod inadecvat sau insuficient dezvoltate.

Rolul feminin.

Atribute: seductie, eleganta, mister, nevoie de admiratie, afectiune si atentie, nevoia de a fi protejata si de a fi dorita, rafinament, erotism, a-ti permite sa fii vulnerabila, tandrete, ambiguitate, senzualitate,  a cere (atentie, mangaieri, daruri), a astepta, simt si nevoi estetice, sinteza, dispozitii emotionale schimbatoare, receptivitate si capacitatea de a diferentia mai bine emotiile.

Rolul matern.

Atribute: afectivitate, hranitor si stabil emotional ,atasament, a ingriji (persoane, lucruri, dar si relatii), a veghea, a proteja, a intui nevoile cuiva, empatie, incredere, sacrificiu, toleranta, ceea ce contine si hraneste (echivalentul biologic pentru aceste ultime doua atribute psihologice fiind uterul).

Rolul masculin.

Atribute: initiaza, este activ, apara teritoriul (inclusiv cel psihologic, cand vine vorba de relatiile de cuplu), forta fizica, analitic, stabilitate, siguranta, dinamism, nevoie de eficienta, agresivitate (in diferite grade, unul fiind asertivitatea), nevoia de lupta si competitie, inteligenta si discriminarea, nevoia de a explora, structurarea actiunilor in vederea atingerii anumitor scopuri, rationamente logice, rezistenta la efort, disciplina, vointa, a construi, a repara, creativitate.

Rolul patern.

Atribute: orientarea valorica, recunoastere, disponibilitate, generozitate, indrumare, toleranta, protejare, judecati de valoare, impunere normelor sociale, ghidare, transmiterea informatiilor,  initierea (are atatea forme!), responsabilitate, autoritate,  spiritul conservator care pastreaza peste generatii anumite valori sociale (de acord ca aceste se modifica in timp, dar exista totusi unele constante).

Rolurile patern si matern au in compozitia lor, in mod corespunzator, rolurile masculin si feminin. Un rol matern bine dezvoltat are nevoie ca mai intai rolul feminin sa fie suficient de prezent si de integrat. Dar e firesc sa fie asa: imagineaza-ti o mama care nu are suficiente trasaturi feminine si ce influenta poate avea lipsa acestora in relatie cu fiica ei si in construirea feminitatii acesteia din urma. La fel se intampla si in cazul rolurilor patern-masculin. Suntem “substante” complicate.

Cum interactioneaza intre ele aceste roluri ?

Vreau sa subliniez faptul ca niciunul dintre aceste roluri nu poate fi mai bun decat altul, mai valoros sau mai important pentru viata. Orice persoana manifesta in diferite momente trasaturi din fiecare rol. Aceste roluri nu exista unul fara celalalt, ele se completeaza si se echilibreaza.

Rolul masculin manifestat de tata poate confirma rolul feminin al fetitei. Fetita interiorizeaza un model de feminitate preluat de la mama sau/si de la alte figuri feminine, iar tatal ii confirma acel model („ce frumoasa esti/ ai ales bine culoarea/ce bine iti sta cu parul asa”). Nu e minunat faptul ca totul are nevoie de polaritati si elemente diferite care formeaza un intreg ? (in acest caz intregul este reprezentat de feminitatea fetitei). Si fiul va reusi sa fie un parinte bun in masura in care a vazut si a simtit manifestarea rolului matern si a rolului patern. Asta pe langa ceea ce reuseste sa adauge singur la personalitatea sa (stim ca multi copii reusesc sa fie minunati fara ca parintii sa fi avut o contributie mare).

Deseori rolurile psihologice au nevoie sa fie temperate prin corespondentul lor: o mama care este prea grijulie si protectoare are nevoie sa manifeste si ceva din rolul masculin: sa isi incurajeze copilul sa exploreze (atribut masculin), adica sa se indeparteze de „casa” (mediu in care sunt mai prezente atributele rolului matern), de ceea ce este cunoscut si ofera protectie si sa accepte ca acesta sa ajunga in situatii dificile, nesigure si poate cu un grad adecvat de pericol.

Utilitate.

Bun. Si de ce e important sa cunosc aceste roluri, sa le pot distinge si sa tin cont de ele? Pai e destul de simplu: le poti folosi ca pe niste criterii de care sa tii cont cand iti analizezi deciziille, comportamentele, imaginea de sine, cererile de a te schimba pe care le are partenerul tau sau nevoile personale de schimbare. Multe dintre conflictele de cuplu apar din cauza acestor roluri insuficient de dezvoltate, ajustate sau clarificate.

Poate ca te gandesti sa ai un copil (si atunci ai cateva criterii pentru a te intreba cat de bine stai acum cu principiul matern/patern), poate ca prietena te-a acuzat ca esti prea bland (desi este o trasatura foarte valorizata de societate, blandetea trebuie echilibrata printr-o forma utila/pozitiva de agresivitate sau oricum, trebuie sa existe in paralel: imi apar prietena, imi apar relatia, sunt asertiv).

Cateva exemple:

1 Sa ne gandim la un tata care isi invata copilul sa construiasca sau sa rezolve ceva. Copilul are nevoie de urmatoarele atribute ale rolului patern din partea tatalui: rabdare, toleranta, informatii, disponibilitate, indrumare, recunoastere (si nu „dar colega ta de ce poate ma si tu nu poti ?”), generozitate (dar nu in a oferi ceva anume, ci in a se pune pe sine in plan secund). Copilul nu are nevoie sa intri in competite cu el, cel putin nu atunci cand incerci sa il inveti ceva (cum am vazut ca se intampla uneori cand o alta familie vine in vizita iar tatal, in interactiunea cu propriul copil, face tot ce poate incat sa nu fie umbrit de acesta, sa arate ca de fapt el stie mai bine si ca are cea mai buna varianta. Oare de ce lupta pentru imaginea sa cu propriul copil? In acel moment tatal iese din rolul patern). De cele mai multe ori copilul are nevoie de prezenta tatalui, dar in calitatea acestuia de suport la care sa apeleze atunci cand are nevoie, cand ramane fara solutii si nu sa fie blocat sau directionat de cunostintele de adult ale tatalui. Tatal trebuie sa ramana in expectativa, dar atent si selectiv in raspunsuri atunci cand i se va cere ajutorul. In acest mod obiectul construit va fi o expresie si o finalitate a actiunilor copilului si nu ale tatalui.

2 Am auzit de mai multe ori parinti care se mandreau cu faptul ca ei sunt prietenii cei mai buni ai copiilor lor.  Da, sa ai o relatie de prietenie cu propriul copil este necesar pentru ca asta presupune deschidere, incredere, autodezvaluiri. Dar nu am incredere in relatiile dintre parinti si copii in care  prietenia domina si nu atributele rolurilor matern si patern. Copilul isi va gasi prieteni in afara familiei, va avea unele secrete fata de parinti si va discuta unele lucruri mai mult cu prietenii apropiati decat cu tatal sau mama. Si e firesc sa fie asa, ei au nevoie de un cotrast si de un mediu diferit fata de cel familial pentru a-si dezvolta identitatea.

3  In relatiile de cuplu in care unul dintre parteneri aduce mai mult din orice: atentie, afectiune, bani , daruri, cultura relatia de cuplu, in timp, se dezechilibreaza si incepe sa fie asemanatoare cu o relatie parinte-copil, dar de tip psihologic. Deci da, in cazul dezechilibrelor mari si de durata poti fi din punct de vedere psihologic „mama” iubitului tau sau „tatal” iubitei tale.

Ai fi surprins de numarul mare de oameni care au ideea (din ignoranta! ) ca pur si simplu din moment ce te-ai nascut barbat detii deja rolul masculin bine conturat si daca te-ai nascut femeie stai oricum foarte bine cu feminitatea. O simpla privire in jur ne arata ca aceste roluri au o componenta innascuta si una la care poti lucra, pentru ca vorba Zanei Surprizelor, „nu-i asa ?”, mereu intalnesti o femeie mai eleganta si mai rafinata, la fel cum intalnesti si un barbat mai masculin si mai constient de sine. Lasand gluma la o parte, constientizarea rolurilor din care actionam si nivelul de dezvoltare la care am reusit sa le aducem ne cresc sansele sa avem relatii mult mai bune (de cuplu, cu parintii si copiii nostri). Dintr-un motiv foarte simplu: oamenii trebuie sa se inscrie in miscarile Naturii, pentru ca oamenii sunt Natura. Natura are elemente feminine si elemente masculine. Stiu ca este o proiectie a omului, dar noi functionam in mijlocul acestor proiectii. Este ca si cand tii pasul cu mediul din care faci parte si cu substantele din care esti alcatuit. Bem apa si nu nisip pentru a ne hidrata si respectam principiile de baza ale Uniunii Europene pentru ca am ales si suntem de acord sa facem parte din aceasta comunitate (a? ce ?).

Am auzit ieri ca doi romani care au evadat dintr-o inchisoare au lasat un bilet prin care isi cereau scuze, adica au dat dovada de bune maniere. Bun! Ai vazut? Inca 20 de ani si incepem sa ne revenim.

Inevitabil, asa cum mi se intampla de fiecare data cand scriu, mi-am adus aminte si de momentele in care nu am avut maniere si am mai incurcat si stanga (femininul) cu dreapta (masculinul), adica am incurcat rolurile psihologice.