Masculin ȘI feminin.

El: Ma duc sa imi iau mancarea aia care imi place mult. Vrei sa iti iau si tie ?

Ea: A.. nu..

El: Sigur? Ca stiu ca ai mai mancat si iti place.

Ea: Da, sigur. Nu vreau acum.

El: Dar esti sigura? Pentru ca imi aduc aminte ca ai mai zis ca nu vrei si apoi ai avut pofta si ai mancat.

Ea: Da! sigur!

El se duce si isi cumpara. Se intoarce si incepe sa manance.

Ea: Auzi, imi dai si mie putin de la tine?

In acest moment barbatii de regula se infurie putin, chiar daca sub forma ironiei: „Dar nu te-am intrebat daca vrei? Nu ti-am adus aminte ca ai mai facut asa? Imi era usor sa iti iau si tie. De ce nu vorbesti daca vrei? Are rost sa intreb de zece ori acelasi lucru?” Asta se intampla pentru ca logica sta la baza multor rationamente pe care barbatii le au. Si in privinta dialogului de mai sus, privind doar la un nivel superficial, argumentele lui sunt logice si strict din acest punct de vedere chiar sunt valabile. Dar daca rationamentele lui sunt bazate pe logica, oare ea cum gandeste si care ii sunt nevoile in momentul in care ii cere sa guste din mancarea lui ? (nevoile ei sunt din zona emotionala si de apropiere)

Da, functionam diferit. Dar de ce sa lasam nesupravegheata tendinta asta de a aduce la un numitor comun trasaturi care nu trebuie sa fie echivalate? E posibil sa facem asta pentru ca stilul nostru, pe care il valorizam mai mult, ne aduce intr-o zona de comoditate si siguranta, ne intareste si orgoliul si ne mai aduce si senzatia de control?

Ceea ce vreau sa subliniez este ca rostul acestor stiluri diferite este de a se completa! Sa incerci sa stabilesti o ierarhie a lor sau sa spui ca un stil este mai valoros decat altul duce la neintelegeri si conflicte. Iar aceste diferente, intelese bine, sunt atat de hranitoare si ofertante.

Nu mai zic ca aduc atatea note romantice !