Cand am o problema, sa vorbesc cu un prieten sau cu un psiholog?

De cele mai multe ori modul in care se desfasoara o sedinta de consiliere psihologica ramane necunoscut pentru persoanele care nu au o formare in domeniu sau care nu au trait aceasta experienta.

Nici distinctia dintre psiholog, consilier psihologic, psihoterapeut si psihiatru nu este clara. Se stie, in general, doar ca la oamenii acestia ale caror roluri profesionale incep cu „psi” merg oamenii cu „probleme”, desi la fel de frecvent merg si oamenii interesati de optimizare si de dezvoltare personala. Pentru ca desfasurarea unei sedinte de psihoterapie (sau consiliere) nu este clara, este usor sa crezi ca asa cum vorbesti cu un psiholog, poti vorbi si cu un prieten.

Daca ai experienta unei sedinte de terapie si s-a format o alianta buna intre tine si psiholog, stii deja ca este o diferenta mare intre dialogul cu acesta si dialogul cu un prieten.

Cred ca diferenta de care vorbesc devine mai clara in momentul in care accepti ca “a vorbi” are uneori implicatii mult mai mari. Poti spune ca la psiholog „doar vorbesti” (cand aud asta imi vine sa plec imediat si discret) dar reductia asta este la fel cu a spune ca limbajul uman, cu toata complexitatea si cu toate implicatiile lui, este o functie aflata pe acelasi nivel cu transpiratia. Si daca tot vorbesc de implicatii mari, ia in calcul ca tu ai aparut pe lumea asta si pentru ca parintii tai au schimbat anumite cuvinte. Oare nu ai vazut ce impact au cuvintele si momentele in care sunt spuse?

Dar prin ce este diferita discutia cu un psiholog si de ce, atunci cand subiectul e potrivit pentru terapie (o dificultate sau nevoia de a clarifica ceva), aceasta este mai eficienta decat discutia cu un prieten?

– Un prieten nu te scoate din zona de confort. Va cunoasteti de ceva timp si va respectati teritoriul psihologic. Amandoi stiti ca sunt zone tabu in care nu o sa intrati. Intre prieteni exista deja niste roluri asumate si chiar daca nu sunt declarate sau constientizate, ele sunt implicite: stiu ca el este asa si nu asa, nu o sa imi permit sa ii atrag atentia sau sa il corectez cand vine vorba de copii, relatie, sotie, moralitate.

– Formarea psihologica ofera psihologului intelegerea dinamicii psihologice. Nu e putin lucru. Nu pot sa dezvolt aici observatia asta, dar un psiholog distinge mai bine rolurile psihologice, tendinte, structuri ale personalitatii, predispozitii si altele. In plus, ii este mai usor sa fie obiectiv in analiza si in feedbackul pe care ti le ofera.

– Exista o curiozitate naturala fata de povestea sau discursul unei persoane necunoscute. In fata unui prieten care iti spune despre o problema ai in mod firesc o imagine deja formata: ii cunosti alegerile anterioare, fara sa o faci intentionat ai deja anumite ipoteze si replici formate. Desi acest lucru este uneori un suport pentru un prieten, de multe ori aceste imagini impiedica aparitia perspectivelor noi de care ai nevoie si a unor intrebari uneori esentiale care te determina sa reevaluezi o situatie. Avand ca scop schimbarea, in multiplele ei forme, noutatea este intotdeauna un obiectiv in consilierea psihologica.

– O discutie cu un prieten este una amicala (pai nu?). Intr-o discutie amicala apar puncte de vedere care nu respecta anumite granite psihologice: parerea pe care o exprimi (cu multa usurinta uneori) o poti percepe ca pe un fapt obiectiv, general valabil, mai ales ca „mi s-a intamplat si mie si i s-a intamplat si tipei de la departamentul y”. Se mai intampla ca uneori sa privim un prieten ca avand o “experienta de viata mai mare” (orice ar insemna asta), iar identificarile cu deciziile sale trebuie sa fie analizate si nu adoptate doar pentru ca il percepi mai experimentat. Discutia amicala nu are intotdeauna rigoarea necesara descoperirilor, sustinerii si schimbarilor psihologice.

– Desi exista autodezvaluiri ale psihologului (asa cum si prietenul iti spune parerea sa), acesta este mai constient de propria subiectivitate si reuseste sa o limiteze in anumite momente in dialogul cu clientul sau. Imaginea terapeutului de tipul “ecran gol”, care nu spune nimic despre el, sustinuta la inceput de catre psihanalisti, este depasita in multe orientari psihoterapeutice iar autodezvaluirea psihologului este facuta in acord cu nevoile procesului terapeutic si a dinamicii clientului.

– Este nevoie de o atentie constanta acordata unui subiect sau unei teme care te preocupa si chiar daca tu uiti sau eziti sa te intorci la acea tema, psihologul te indruma spre aceasta de cate ori ai nevoie (ai vazut cand vorbesti cu un prieten si se ajunge la un subiect neplacut cum il evita uneori printr-o gluma?).

– In relatia cu un psiholog apare un fenomen numit transfer psihologic, iar in relatia cu un prieten acest fenomen are sanse mici sa apara (nu este intotdeauna transferul psihanalitic, mult mai cunoscut). Transferul descrie aparitia unor continuturi psihice (idei, credinte, tipare de comportament, emotii) pe care nu le-ai constientizat si pe care uneori le poti cunoaste mai intai prin proiectarea lor asupra psihologului sau a relatiei cu el (mintea noastra, in anumite momente, proiecteaza asupra psihologului anumite continuturi si roluri exact ca un proiector si constientizandu-le putem face anumite descoperiri).

– Un prieten chiar daca are intentii bune nu reuseste prea bine sa se cenzureze cand are tendinta de a-ti da un sfat. Si nici nu stiu in ce masura e constient ca e posibil sa isi puna in spate o parte din responsabilitatea deciziilor tale. Un psiholog bun n-o sa-ti zica ce sa faci!: e ca si cand si-ar asuma responsabilitatea pentru consecintele deciziilor tale si ce om sanatos si constient de implicatii si de libertatea celuilalt vrea sa fie responsabil pentru o alta persoana matura? In plus este si o dovada de respect pentru client: ti se respecta personalitatea si unicitatea ta. O parte insemnata din formarea unui psiholog tine de constientizarea proiectiilor personale, adica a unor continuturi din mintea noastra pe care atunci cand nu le constientizam si nu le intelegem, le percepem ca venind de la ceilalti cand de fapt isi au sursa in noi.

– “Nu putem sta de vorba mai bine la o cafea, intr-un loc dragut, decat sa mergem la cabinet?” Nu.

Daca te uiti la activitatile importante vei vedea ca fiecare isi are un loc adecvat in care se desfasoara. Si cum ar fi ca atunci cand vorbesti despre ceva dureros (dar de care nu trebuie sa fugi) sa inceapa muzica sau sa fii intrebat daca mai vrei sa servesti ceva? Unele continuturi psihologice sunt subtile, isi fac aparitia la fel de rar ca unele animale foarte precaute care se simt amenintate. Uneori cand se retrag inapoi in inconstient, cine stie cand le mai poti prinde sau, cu atat mai putin, schimba. Spatiul cabinetului devine un spatiu care iti permite exprimarea anumitor gesturi sau alegeri, mai izolate de gesturile si obisnuintele care apar in alt context social.

In afara de grija fireasca de a nu fi deranjat atunci cand vorbesti despre lucruri sensibile si importante pentru tine si mai ales cand incerci sa le schimbi, mersul la cabinet mai are grija sa simbolizeze si aceasta iesire din zona de confort: eu, in rol de client, am nevoie sa ies din niste tipare mai vechi, adica cunoscute si am nevoie sa intru in zone noi, fie ca sunt de comportament, de simtire sau de gandire asa ca merg intr-un loc nou sau unul care nu-mi apartine, sunt pe un teritoriu nou care ma face mai atent si accept sa renunt pentru o ora la teritoriul care imi apartine (casa, cafeneaua, barul, biroul, ideile, convingerile, tiparele) si merg undeva unde ideile mele sunt reevaluate chiar de mine.

In aceeasi categorie de lucruri nepotrivite gasesc si consumul de cafea, suc sau tigari (nu si apa) in timpul sedintelor: esti intr-o discutie foarte importanta pentru tine, nu la o cafea cu un prieten.

Poate ca citind acest text iti formezi imaginea unui loc care are multe reguli. Este necesar ca acest spatiu si relatia psiholog-client sa fie orientate de cateva reguli adecvate. Dar care activitate importanta nu are reguli ?

Printre lucrurile pe care le admir la relatia psiholog-client este legatura calda care apare intre acestia, lucru firesc avand in vedere ca in acel spatiu multe roluri sociale rigide si conditionari se diminueaza. Alta particularitate la care tin este ca pe parcursul dialogului si a sedintelor nu doar clientul se schimba, ci si psihologul.

 

 

* Am uitat sa spun un lucru destul de cunoscut: nici psihologii nu pot avea sedinte de consiliere psihologica cu prietenii sau rudele lor. Este nevoie intotdeauna de un anumit contrast : )

** Pentru ca am vrut sa ma concentrez pe diferenta dintre dialogul cu un prieten si cel cu un psiholog, nici eu nu am respectat deosebirile dintre psihoterapie, consiliere sau psiholog, psihoterapeut, psihiatru. Exista suficienta informatie incat sa le descoperi singur.