De ce nu e dom’ne baiatul asta asa cum il vreau ?

De ce nu este si el mai elegant?

(Daca eleganta se gaseste mai mult in vestimentatia ta, e posibil ca pe alt nivel al vietii tale sa nu fii suficient de eleganta ?).

De ce nu este si el mai inteligent?

(Dar tu iti cultivi inteligenta? Este inteligenta o valoare pentru tine? E posibil sa vezi inteligenta ca pe un accesoriu, gandindu-te ca daca el este inteligent si formati un cuplu, printr-un mod magic, vei prelua si tu din inteligenta sa?).

De ce nu este si el mai masculin?

(Masculinitatea se contureaza/evalueaza si in functie de feminitate. Oare ar fi ceva de schimbat in feminitatea ta incat sa ii stimuleze si mai mult masculinitatea?).

De ce nu este si el mai pasional?

(Te-ai gandit ca este posibil ca el sa fie mult mai pasional, dar in relatie cu altcineva? Stiu ca nu e un gand placut, dar nivelul scazut de pasiune de care nu esti multumita poate sa fie rezultatul relatiei dintre voi, deci poate ca nu reprezinta intregul lui potential).

Citind aceste fragmente poate ca iti vine sa spui: „Dar el este asa..problema este la el, nu la mine”. Nu te-as contrazice, dar cat de drept este sa cerem o schimbare fara ca noi sa o continem sau fara sa ne straduim, la randul nostru, sa schimbam ceva?

Daca esti interesat in mod autentic de schimbarile in bine ale partenerului tau cred ca e firesc sa te intrebi ce poti face tu pentru dezvoltarea lui. Sunt de acord ca resposabilitatea este a lui, nu a ta, la fel si resursele si nevoia de schimbare. Dar sunt sigur ca daca cerem un lucru de la partener, sau chiar ii impunem o schimbare, trebuie sa fim pregatiti sa o oferim si noi, sau cel putin sa facem un efort pentru dezvoltarea proprie. Iar trasaturile de care nu suntem multumiti la partener pot fi folosite ca indicatori pentru un fel de „radiografie” personala, dupa modelul: „Nu sunt multumit ca el este asa. Dar eu cum stau in privinta asta?”

Aceasta atentie indreptata atat spre cerintele mele fata de el, cat si spre neajunsurile personale este esentiala pentru a pastra echilibrul. Iar echilibrul este vital pentru o relatie.

As vrea sa se inteleaga faptul ca modul in care privim pe cineva si il evaluam (inteligent, elegant, pasional) depinde foarte mult de noi, de structura noastra. Adica evaluarea noastra are note mari de subiectivitate, avand oricum tendinta de a generaliza. Nivelul de dezvoltare pe care partenerul il manifesta in relatie cu noi poate ca va fi cu totul altul peste o anumita perioada de timp sau in relatie cu altcineva.

Mai importanta decat evaluarea pe care o facem este prezenta noastra alaturi de cineva, prin care ii putem impulsiona dezvoltarea sau chiar regresia (ma refer la prezenta in relatia de cuplu).

Schimbarile apar in relatie cu Celalalt, dat fiind faptul ca suntem fiinte inalt sociale. Acesta este un motiv pentru care oricat de multe carti de dezvoltare personala ai citi, lucru la fel de valabil si pentru psihologi, importanta prezentei celuilalt si a interactiunii cu el nu poate fi inlocuita. Uneori nu constientizam aceste transformari pentru ca au loc lent iar uneori preluam in mod diferentiat ceva dintr-o relatie si din mediul social (o idee, o valoare, o motivatie, standarde, credinte) apoi aceste continuturi cresc in noi si peste o perioada prind contur, le constientizam si le simtim ca fiind doar ale noastre, nu preluate, intr-o masura, din alta relatie (in psihologie se numeste introiectie). Iti aduce aminte de Inception? (Doar ca e un proces natural si poate la fel de dramatic: mai exista multi teroristi plini de explozibili pe corp, lucru invatat).

Multe dintre cele mai durabile schimbari, sau cel putin germenii acestora, apar in relatiile de cuplu. Poate ca se intampla asa din cauza ca acest tip de relatie este cadrul de satisfacere a unor nevoi profunde, dar si pentru ca relatiile de cuplu ating aproape toate dimensiunile personalitatii noastre.

In unele cupluri, pe care le vad mai evoluate, un partener nu este interesat doar ca celalalt sa se schimbe intr-un mod care sa ii convina, dar este interesat si de propria dezvoltare incat sa fie mai bun pentru celalalt.

Simetria intre „ce vreau de la tine” si „ce nu am reusit inca sa schimb la mine” ne pastreaza atentia asupra evolutiei noastre, ne mentine mai vigilenti (vs. entropie) si ne tempereaza critica pe care o avem fata de ceilalti.

Dupa cum stim exista si momentele in care ai toata bunavointa si sustinerea pentru partenerul tau, dar tot nu apar schimbari. Aceasta stagnare, intinsa pe o perioada mai mare de timp, este un indicator al limitelor lui. Poate ca o sa reuseasca sa se schimbe mai tarziu, poate ca se va schimba fara ca tu sa mai fii acolo, dar pentru moment atat poate el. Daca ai facut partea ta de efort, poti lua decizii fara a ramane cu eventuale vinovatii.

Transformarile noastre in relatia de cuplu sunt asemanatoare reactiilor chimice: doua substante intra in contact, suporta modificari si modifica la randul lor si in functie de natura fiecaruia si de interactiuni apar anumite efecte: mici, puternice, explozive, hranitoare, stimulante, nesemnificative sau altele care dau nastere unor compusi noi. Iar in unele cazuri fericite, pe care le admir si le invidiez*, unii dintre acesti „compusi noi” au nevoie de 9 luni ca sa apara  : )

„El” si „Ea” sunt termeni intersanjabili.

*a pofti ceva ce apartine altuia.