Fetita si lupul Omega

Esti o mama mai autoritara. Ai o fetita. E in scoala generala. E micuta, simpatica, sensibila, sociabila, isteata, respectuoasa cu profesorii, nu ii plac conflictele si le evita. In pauze deseneaza inimioare si stele pe tabla. Nu are nimic care sa o scoata in evidenta in mod negativ. Este o fetita obisnuita doar ca la scoala are o problema: este in mod constant lovita de colegi fara sa aiba vreo vina. De multe ori a venit si ti-a spus ca a fost lovita, dar in ultima vreme, desi a fost lovita, nu ti-a mai spus. A invatat ca atunci cand iti spune, te infurii, ii ceri sa loveasca si ea, sa fie mai dura, “ca doar e o jungla afara si te descurci doar daca poti lovi la randul tau”.

Cred ca iti dai seama ca din moment ce fetita ta a intrat in acest rol psihologic, in care este agresata fara sa aiba o vina, nu are structura unui om care sa adopte agresivitatea, oricat te-ai stradui tu sa o schimbi sau oricat ar ajuta-o sa se apere. Pur si simplu are alta structura interioara. Tu esti mai autoritara si iti place sa infrunti un conflict. Fiica ta evita conflictele. Poti observa deja una dintre deosebirile dintre voi si e natural sa existe cateva (dincolo de recunoasterea lor, accepti aceste diferente?).

Fetita a inceput sa fie atat de stresata de faptul ca este lovita din cand in cand la scoala si de faptul ca si acasa se tipa la ea (cand ii spui ca trebuie sa se apere, ca nu trebuie sa fie asa de slaba si ca trebuie sa riposteze) incat a incetat sa iti mai spuna, dar ii povesteste unei vecine din bloc la care tine foarte mult, ca la o alta mama (ce anume ii ofera incat fata de ea se deschide?).

Este posibil ca fetita ta sa fi intrat intr-un anumit rol psihologic. Nu cred ca l-a ales in mod inconstient, asa cum sustin unele orientari psihologice, doar ca la aceasta varsta copiii tind sa se lupte mai des fizic, sa isi testeze fortele si sa ocupe un rol mai inalt in ierarhia grupului, prin urmare trebuie sa gaseasca si un membru mai „slab” de care sa se distanteze, asa cum in haitele de lupi exista lupul cu rangul Omega, cel care are rolul de a disipa tensiunea dintre membrii prin asumarea unor greseli pe care nu le-a facut (si uite cum am reusit sa il fac pe lup țap🙂 ). E greu sa ne imaginam o legatura intre o haita de lupi si o clasa de scolari, stiu, dar cred ca oamenii aflati la o varsta mica (cronologica sau emotionala) tind sa aiba, in mai mare masura, nevoi primare si o psihologie cu obiecte mai simple: protectie, hrana, nevoie de putere, agresivitate. Nu vreau sa psihologizez, asa ca stiu ca poate fi valabila si o explicatie mai simpla: copiii din  clasa au alt temperament iar aceasta fetita nu se potriveste cu acel mediu.

Cum poti interveni ?

In primul rand interventia trebuie sa vina in pasi. Iar pasii nu trebuie sa urmeze nevoile tale (una dintre ele fiind de a-ti exprima agresivitatea fata de cei care au lovit-o sau fata de autoritatea care nu ia masuri). Tu ai o anumita psihologie, copilul tau are alta. Tu esti mai puternica decat un copil, nu doar mental, dar si fizic. Ai mai multe resurse, ii vrei binele si stii mai bine. Totusi interventia trebuie sa fie orientata in functie de copilul tau: de cat poate el suporta, de resursele lui. E ca si cand mergi cu copilul tau pe o poteca la munte: tu cunosti mai bine zona, esti mai puternica, stii unde ajunge drumul, dar ce se intampla daca copilul tau nu poate tine pasul ? Trebuie sa il lasi sa mearga in fata ta, sa isi ia pauze cand are nevoie, sa mergi dupa ritmul ei. Nu poti sa o cari in spate pentru ca va trebui sa se descurce si cand nu vei fi cu ea.

Prioritatea parintelui nu este de a merge la scoala si de a interveni direct, de a avea discutii aprinse cu profesorii, sau de a-i ameninta pe colegii care au lovit-o. Nu cred ca este primul pas, pentru ca daca acei copii inceteaza sa o mai loveasca, o pot face altii. Mai mult decat atat, daca vei face o plangere, profesorii sau directorul va veni, in mod firesc, sa puna intrebari. Copilul va trebui sa tina piept acestor tensiuni, va trebui sa ii numeasca pe cei care au lovit-o iar tu trebuie sa te asiguri ca in momentul in care va fi nevoie sa faca asta se va simti echilibrata si sustinuta de tine.

Prioritatea parintelui este de a-si repara relatia cu fetita. In acest moment fetita simte ca nu mai are pe cineva de partea ei in acest conflict. Este posibil sa se simta singura, neinteleasa si neacceptata. Cu atat mai mult cu cat apar probleme legate de pofta de mancare, somn sau unele somatizari. Ea poate sa gandeasca asa: “la scoala sunt lovita, e tensiune si nu suport conflictul. Daca ajung acasa si povestesc parintilor am vazut ca ei se supara si ma cearta ca nu ma apar si ca nu ripostez. Si acasa gasesc tensiune. Mai bine nu mai povestesc ca macar acasa sa am parte de liniste”. In acest fel apare o distanta emotionala intre voi.

Copilul isi iubeste parintele, ii este loial, stie ca acesta ii vrea binele, dar el trebuie sa se descurce in primul rand cu tensiunea din interiorul sau.

Ca in aproape orice problema a copilului exista o legatura in psihologia parintelui. Asa ca am un exercitiu pentru parintele care trece printr-o situatie asemanatoare: daca copilul vine acasa si iti povesteste ca a fost lovit (nu vorbesc despre bataie, dar despre lovituri scurte, mai mult ca niste gesturi care comunica ceva, decat violenta sustinuta) iar tu esti un parinte mai autoritar care crede ca este o lume grea si ca nu te poti descurca decat luptand, calcand cateva cadavre si ca bunatatea de cele mai multe ori este un defect, incearca sa stai de vorba cu el fara sa ii spui ce ar fi trebuit sa faca, fara sa tipi la el. Copilul tau nu are nevoie sa tipi la el, chiar daca tu ai intentii bune. Fii doar prezent. Taci mai mult si asculta-l. Poate ca nu va spune niciun cuvant. Atunci tine-l in brate daca vrea. Ii poti spune ca veti gasi o rezolvare incat sa nu se mai intample. Se va apropia de tine, va simti ca esti de partea sa, ca il intelegi si ca se poate deschide.

Va amintiti de clasicul “sa vezi ce bataie primesti daca o sa cazi din pom” ?🙂

Evident ca parintele e ingrijorat pentru copil, dar odata ce il vede in siguranta de ce il mai pedepseste? Cui apartine nevoia de a fi linistit?

Diferentiati mai bine intre nevoile voastre si cele ale copiilor.