Epigenetică (sau despre mesajele de la străbunici pe care încă le conținem, dar le și putem modifica)

Desi psihologia are alt obiect de studiu in comparatie cu genetica, cred ca pentru un psiholog cunostintele recente de genetica si din alte stiinte care studiaza omul sunt necesare. Nu doar pentru ca iti completeaza imaginea asupra vietii, dar poti observa unele analogii graitoare care au potentialul de a te ghida uneori.

Mai ai nevoie de cunostintele din alte domenii pentru ca poti afla in ce masura psihologia se poate preocupa legitim de anumite tulburari sau simptome si cu ce eficienta poate interveni (daca exista o gena a anxietatii si tu abordezi aceasta tema strict psihologic oare este suficient?).

A fost nevoie de o munca de 20 de ani pentru descoperirile din epigenetica.
„Epigenetica” inseamna „deasupra genelor”. Aceasta ramura a geneticii cerceteaza ereditatea caracteristicilor care nu sunt codate in ADN. Imagineaza-ti o instalatie de lumini pentru brad. Asa cum ADN-ul are structra unei spirale si instalatia de brad este compusa din firele electrice. Becurile, de diferite culori, raspandite de-a lungul firelor reprezinta genele: A, T, G, C. Epigenetica descrie butoanele care controleaza aprinderea sau stingerea becurilor (genelor).
Un cercetator in epigenetica a spus ca „daca ADN-ul este hardware-ul, epigenetica este softul care spune genelor ce sa faca” (Randy Jirtle, Duke University Medical Center).

Epigenetica este procesul prin care anumite gene din ADN sunt activate sau dezactivate in functie de experienta. Acest proces este valabil si pentru alte fiinte, nu doar pentru oameni.

Este ca si cand ai primi mostenire o casa careia nu ii poti modifica structura (adica ADN-ul) dar ai libertatea de a o aranja asa cum vrei, de a alege culorile, ce aduci in ea si ce oameni primesti inauntru. Nu degeaba New York Times a publicat un articol care se numea „libertatea fata de gene”.

Inainte de epigenetica, conceptia despre gene era una simpla, mecanicista: daca modific o gena, se intampla acel lucru. Aceasta perspectiva i-a determinat pe cei care se ocupau cu inregistrarea genomului uman sa aiba asteptari mari: ca vor putea vindeca orice boala cu ajutorul geneticii. Intrebarea care a declansat conturarea acestei ramuri a geneticii a fost: de ce aceeasi gena putea declansa doua boli diferite?

Poate ca au mai fost si alte nelamuriri (parca mai amuzante): de ce este o similaritate de 96% (sau 98.5%) ) intre materialul genetic al unei maimute si cel al omului? Sau de 60% intre noi si o banana? De ce doar 2% din ADN codeaza/poarta informatia iar restul de 98% este „junk DNA” (dar nu degeaba, o companie din Australia a pus un patent pe cercetarile de ” junk DNA” de zeci de milioane de dolari). O alta surpiza a fost numarul mic de gene pe care se pare ca il avem. Estimarile initiale erau de cateva sute de mii. Acum specialistii estimeaza ca avem sub 30.000 (in conditiile in care gainile au 23.000).

Un studiu efectuat pe soareci si publicat in 2003 arata efectul dietei asupra genelor. Soarecii din experiment aveau gena „agouti” pe care o au si oamenii. Cand cercetatorii au hranit femela gestanta cu o hrana care a deactivat acea gena, puii s-au nascut galbeni si predispusi la unele boli. Cand au dat o dieta care a activat gena, soriceii s-au nascut maronii si sanatosi. Soriceii, in ambele situatii, erau identici din punct de vedere genetic, singura diferenta a constat in dieta femelei. Modificarile au aparut nu doar la prima generatie de soricei dar si la urmatoarele doua sau trei.

Concluzia cercetatorilor, in care era inclusa analogia cu dieta oamenilor, a fost: „a mother’s diet can shape the epigenome of her offspring”.

Un alt experiment care are nevoie de mai mult timp, se desfasoara pe femeile insarcinate care au asistat la  evenimentele din 11 Septembrie din SUA. Ipoteza in acest experiment este ca o trauma psihologica (nivelurile mari de stres) la care mama a fost expusa cand era insarcinata, poate fi codata genetic si transmisa nu doar la sarcina purtata in acel moment, dar si la copilul copilului ei. Adica transgenerational (iar aici putem face o paralela cu orientarea transgenerationala din psihoterapie).

Conceptia anterioara era ca mostenirea genetica ne este data in momentul conceperii noastre, cand cromozomii mamei se intalnesc cu cei ai tatalui si ca apoi acest material genetic ramane “izolat”, adica genele se pastreaza neschimbate pe parcursul vietii tale, neafectate de experientele prin care treci. Prin urmare generatiile viitoare primeau aceeasi informatie (si tie iti suna a stagnare?).

Perspectiva noua pe care o aduce epigenetica este ca in evolutia noastra nu conteaza doar genele. Conteaza si mediul si experienta, adica evenimentele prin care parintii, bunicii tai au trecut, dieta pe care au avut-o, stresul pe care l-au trait. Si daca stai sa te gandesti putin, este o obervatie de bun simt, pentru ca altfel ar fi insemnat ca exista un determinism puternic ancorat in trecut, iar viata din prezent cumva o desfasurare a ceea ce s-a “hotarat” cu mult timp inainte. Fara sa fie filosofie, o asemenea ordine nici nu ar avea sens.

Din moment ce au fost notate modificari epigenetice datorate unor evenimente dificile ca foametea si stresul, eu cred ca la fel de bine ne pot influenta si evenimentele pozitive. Prezenta mai frecventa a variabilelor cu tenta negativa aparute in cercetari este probabil datorata faptului ca erau suficient de precise incat sa fie valabile pentru ecuatiile statistice. Prima cercetare din epigenetica chiar asa a inceput, prin observarea legaturii dintre calitatea recoltelor si bolile sau moartea locuitorilor dintr-un sat izolat din Elvetia. Locuitorii acestui sat, nu stiu din ce motive, inregistrau precis toate aceste date (calitatea recoltei, vremea, relatiile de rudenie, bolile, varsta, cauzele deceselor).

Daca inainte se credea ca nu are importanta stilul de viata pe care tu il ai asupra generatiilor viitoare (copii, nepoti si asa mai departe) acum s-a demonstrat contrariul, anume ca vietile noastre (adica viata de zi cu zi, ca sa  iti dai seama de implicatii) influenteaza viata generatiilor viitoare.

Daca inainte te gandeai ca poti sa fumezi mult si sa renunti la fumat inainte sa faci un copil, epigenetica ne arata proportiile responsabilitatii: gena care va comanda un ribozom sa produca niste celule in exces (adica cancer, daca am inteles bine pasii de sinteza a proteinelor) o poti activa nu doar la copii tai dar si mai departe pe linia transgenerationala. Evident ca daca ai o asemenea gena nu inseamna automat ca va aparea si boala, acest lucru depinde si de tine.

Viata face loc intotdeauna individualitatii.

Daca noi nu ne permitem intrebarile mari asa cum isi permit pionierii acestui domeniu, macar ne permitem unele mai mici:

– Cati profesori de biologie din liceu stiu de epigenetica? (avand in vedere ca poti urmari documentarul, cum am facut si eu, in timp ce mananci).

– Cat sens are sa predai copiilor, de zeci de ani acelasi material despre pistil, stamina si altele fara sa pui in perspectiva aceste informatii si fara sa vorbesti despre ce anume ne face unici, asemanatori si mai ales cum experienta traita ne schimba.

– Ce sens are sa explici copiilor doar in cuvinte si dinamici pe care le uita pana la ora urmatoare (saptamana trecuta am fost la o ora de biologie intr-o scoala) atat timp cat nu inteleg unde, in ansamblul vietii isi gasesc ele locul si ce importanta au?

Bineinteles ca aceasta “comunicare” intre generatii, descrisa de epigenetica, nu este intamplatoare. Transmiterea informatiilor la nivel transgenerational are un rol reglator, ca si cand o generatie are nevoie sa transmita ceva altei generatii. Imi plac foarte mult teoriile care ne arata faptul ca suntem fiinte conectate, poate chiar „dependenti” unii de ceilalti  (in sensul bun al cuvantului).

Un documentar BBC despre epigenetica, in 5 parti, aici:

http://www.youtube.com/watch?v=toRIkRa1fYU

Genetics’ new frontier: What mom eats, weighs in pregnancy can set child up for obesity, diabetes, 2011:

http://mobile.fox40.com/p.p?a=rp&m=b&postId=768566&curAbsIndex=3&resultsUrl=DID%3D1%26DFCL%3D1000%26DSB%3Drank%2523desc%26DBFQ%3DuserId%253A19%26DL.w%3D%26DL.d%3D10%26DQ%3DsectionId%253A5269%26DPS%3D0%26DPL%3D5

Epigenetics and depression: current challenges and new therapeutic options:

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/m/pubmed/20644477/

Epigenetics: DNA Isn’t Everything:
http://www.sciencedaily.com/releases/2009/04/090412081315.htm

„Simpla manipulare a embrionului si scoaterea lui din mediul natural, in fertilizarea in vitro, poate determina modificari asupra unor gene”.

Daca te uiti la documentar si am inteles eu ceva gresit, astept mail😉