Indicatori de criza. Criza de identitate psihosociala, bre.

Lucrul care m-a facut sa nu deschid un blog de psihologie mai repede a fost ca nu voiam sa spun prea multe lucruri evidente (e un „pitic” pe care il aveam si in facultate si d-aia taceam des, sau o fi fost de la aroganta ?).

Mi s-a spus apoi ca am unele idei bune si ca de fapt multe teme din psihologie nu sunt cunoscute. Introducerea asta e un fel de scuza (vezi? nu mi-a trecut) pentru a scrie despre stadiile de dezvoltare psihosociala ale lui Erik Erikson, care, tot asa, imi par destul de cunoscute si in plus au o varsta respectabila.  Erik Erikson s-a indepartat de psihanalisti prin atentia acordata importantei mediului in care copilul se dezvolta (unele teorii recente neaga aceasta importanta) si despre stadiile formarii identitatii. Are cateva carti foarte interesante, una este: „Identity: youth and crisis”.

 
In psihologie, o tema este analizata pastrand in vedere ambele polaritati. Daca vorbesti despre agresivitate, de exemplu, trebuie sa ai in vedere atat agresivitatea in exces, cat si agresivitate insuficienta (da, se poate, intr-o masura pe agresivitate se bazeaza si asertivitatea). Cu observatia asta am vrut sa spun ca o perspectiva data de o teorie asupra unei crize psihosociale (criza individuala, de identitate), adica o perioada de conflict, de tatonari, de construire, pierderi si regasiri, ne poate fi utila chiar daca nu suntem intr-o perioada de criza dar totusi cautam niste indicatori. Ce indicatori? Unii care sa ne spuna daca mergem in directia buna, daca ne punem prea multe intrebari ( ha, cum suna asta!🙂 ) sau prea putine, daca o activitate sau un nivel la care ne desfasuram viata sunt adecvate pentru varsta, cultura si potentialul pe care le avem.

 

Crizele nu sunt in sine episoade negre, asa cum ne-am obisnuit sa le percepem. E adevarat ca nu sunt nici roz (dar bej ?). Nu trebuie privite ca episoade pe care trebuie sa le evitam cu tot pretul. Oricum, realitatea este ca nici nu pot fi evitate. Sunt parte din noi. O analogie cu fiziologia noastra ar fi cresterea dintilor: te doare cand iti cresc dar ai nevoie de ei mai tarziu. Sunt exact ca niste statii iar unii dintre noi isi imagineaza ca le e mai bine sa nu le parcurga pe toate (pai ce credeai ca daca ai un job bun, casa si familie poti sa stai linistit cu picioarele sus ?). Cine nu-si doreste comoditate si siguranta data de previzibil? (dar o insula, un yacht si un fotomodel?). Asa.. Despre ce vorbeam?

 
Ne nastem cu un potential enorm, desi simplul stadiu de dezvoltare psihologica al adolescentului ar fi probabil suficient incat sa supravietuim (ca individ!) si avem cea mai lunga copilarie dintre toate mamiferele, dar uneori alegem sa nu mergem mai departe.

 

Uite o parte din stadiile psihosociale descrise de Erikson. Desi incep de la 0 ani, m-am gandit sa le selectez incepand cu varsta de 12 ani. Nu stiu daca sunt cele mai importante criterii dar le poti folosi impreuna cu altele (si sunt multe). Te poti intreba cam pe unde te regasesti, pe unde mai ai de lucru, pe unde ai ramas prea mult cand trebuia de fapt sa mergi mai departe. Sper sa te ghideze.

Age Virtues Psycho Social Crisis Significant Relationship Existential Question Examples
12-19 years Fidelity Identity vs. Role Confusion Peers, Role Model Who Am I? What Can I Be? Social Relationships
19-40 years Love Intimacy vs. Isolation Friends, Partners Can I Love? Romantic Relationships
40-65 years Care Generativity vs. Stagnation Household, Workmates Can I Make My Life Count? Work, Parenthood
65-and on Wisdom Ego Integrity vs. Despair Mankind, My Kind Is It Ok To Have Been Me? Reflection on Life

carte: http://books.google.ro/books/about/Identity.html?id=v3XWH2PDLewC&redir_esc=y