Alice în Tara Minunilor și psihoterapia (the dodo bird verdict in psychotherapy)

In „Alice in Tara Minunilor ” la un moment cateva personaje se uda. Pentru ca acestea sa se usuce, Pasarea Dodo decide sa faca un concurs: personajele trebuie sa alerge in jurul unui lac pana se usuca. In stabilirea castigatorului nu sunt considerate viteza sau timpul in care reusesc sa se usuce. La sfarsit, cand Pasarea Dodo este intrebata cine a castigat, aceasta raspunde: „Toti au castigat si toti trebuie sa primeasca premii”.

Acum sa facem analogia in psihologie. Exista multe orientari psihologice/psihoterapeutice: terapia cognitiv-comportamentala, experientialismul, psihanaliza, analiza tranzactionala, terapia adleriana, gestalt, pozitiva, integrativa si multe altele. Asociem aceste orientari cu personajele care alergau in jurul lacului. Ne dam seama ca acestea sunt diferite, dar au acelasi scop. La fel si orientarile psihologice: scopul lor este de a surprinde cat mai precis dinamicile psihologice si de a vindeca sau imbunatati viata clientului (si aproape intotdeauna se gaseste un studiu care sa confirme ca au rezultate bune). In poveste, nu a contat cat au alergat personajele, stilul de alergat si nici viteza. Pastrand analogia, in psihologie asta ar insemna ca nu conteaza cat timp mergi la terapie, in ce fel se desfasoara si cat de repede apar progresele.

Poate ca nu pare surprinzator acest lucru, dar daca privim in detaliu este ca si cand o piesa a unei masini nu mai functioneaza bine si cativa mecanici, cu perspective asupra mecanismului, metode si timp de lucru diferite, ofera fiecare o componenta, diferita (in dimensiune si dinamica), ca inlocuitor la componenta originala care nu mai functioneaza bine.

Cum se poate ? Ei bine, se poate! Pentru ca este o situatie diferita de cea din medicina, de exemplu, unde conventiile sunt mult mai des intalnite. Insulina sau un hormon sunt privite ca avand aceleasi efecte in aproape toate scolile de medicina. Dar medicina are in centrul sau obiecte de studiu (organe, hormoni, gene) concrete, tangibile. Poti sa vezi la un microscop un virus dar poti doar intui sau apercepe functionarea unui mecanism de aparare.

Poate ca mesajul pe care il preluam din toate aceste pozitii contradictorii este unul de incertitudine, dar ma intreb daca unii psihologi nu au nevoie chiar de acest tip de mesaj. Asta pentru ca te pune pe gandit. Te determina sa iti reevaluezi teoria la care aderi si castigul (atat pentru psihologi cat si pentru clientii veniti in consiliere) ar fi atentia pentru perspectivele valoroase pe care le aduc alte orientari. E adevarat ca un semn al maturitatii profesionale este specializarea in domeniul tau, dar aceasta maturizare nu poate fi posibila atat timp cat sunt ignorate, din diferite motive, descoperiri recente sau alte elemente pozitive dintr-o teorie diferita de a ta. Acum nu spun ca daca esti cognitivist trebuie sa folosesti neaparat tehnici gestaltiste. Vreau doar sa spun ca e posibil ca in unele cazuri, o informatie din afara sistemului tau de referinta, poate clarifica ceva, sau in cazuri mai rare iti poti da seama ca terapia pe care o practici tu nu este potrivita pentru clientul tau si il poti indruma la altcineva.

Am admirat mereu modul in care oamenii mari de cultura, rafinati, cand discuta despre un subiect in contradictoriu nu doar ca nu au o atitudine defensiva, nu sunt concentrati pe a-si apara pozitia, dar sunt interesati sincer si de pozitia opusa, chiar daca nu rezoneaza cu ea. De ce fac asta? Pentru ca o observatie simpla ne arata ca nimeni nu poate cuprinde in mod complet si precis o anumita tema. Vorbind cu o persoana diferita de tine, cu opinii si credinte diferite, iti poate atrage atentia la lucrurile pe care nu le-ai clarificat suficient, deci care iti sunt necunoscute. Acest tip de dialog te echilibreaza, te tempereaza si iti aduce un simt mai bun al proportiilor.

Aceeasi idee m-a facut sa invit, din cand in cand, unele persoane sa puna un articol pe acest blog, chiar daca uneori nu sunt de acord cu ideile prezentate.

Imi aduc aminte de un documentar despre o fabrica de masini, in care era luat un scurt interviu lucratorilor iar fiecare dintre ei spuneau la sfarsit ca fara munca lor sau a sectiei lor, masinile erau inutile (avem nevoie sa simtim ca facem ceva cu sens!). Ii poti contrazice ? Masina fara roti nu merge, nici fara volan, roti sau cutie de viteze. Dar nu ratau imaginea de ansamblu ? Anume ca sunt parte a unui intreg? Tind sa cred ca aceeasi pozitie o au si unii terapeuti lipsiti de flexibilitate, cand raman convinsi ca doar orientarea sau convingerile lor sunt valabile, eficiente si cuprinzatoare.

Imagineaza-ti un om „redus” de o teorie la sexualitatea sa (ca in psihanaliza), la nevoia de putere (in adleriana), la nevoia religioasa (terapia analitica), la unele „romantisme” ale experientialismului sau la scheme cognitive (in terapia cognitiv-comportamentala). Evident ca terapeutii din aceste orientari nu ajung in aceasta extrema. Dar pe ansamblu, a nu tine cont de alte perspective, seamana cu ce facea Procust cu patul lui adorabil (de la Ikea ?).

Stiu ca este o afirmatie pe care o sa o las nedezvoltata, dar sa tii cont de mai multe orientari din psihologie, iti da sansa de a-ti forma o imagine despre evolutie , cu atat mai mult daca adaugi ideile oferite de curentele artistice si ideologice, istorie, politica si medicina. Si asta se intampla pentru ca omul este in mijlocul acestor miscari si nu poate fi separat de niciuna dintre ele. Iar in ideea ta despre evolutie isi vor gasi loc aproape toate dimensiunile unei consilieri psihologice: durata, particularitati ale simptomului, pozitia ta in unele situatii si sensul pe care atat tu, cat si clientul tau, le extrageti.

A te folosi doar de credintele tale si de informatiile din orientarea ta psihologica este ca si cand privesti doar cu un ochi pentru ca doar cu acela vezi mai bine. Dar ce se intampla cand privesti doar cu un ochi ?

un pdf despre „dodo bird verdict in psychotherapy” aici:

http://mentalhealthpros.com/mhp/pdf/Dodo-bird-meta-analys.pdf