Ai un animal de casa si iti doresti un copil ?

Ai un animal de casa si iti doresti un copil? Si eu la fel.

Cred ca exista multe paralele intre modul in care te porti fata de un animal de casa si modul in care vei manifesta rolul de parinte fata de un copil. Nu spun ca asemanarile exista pe toate nivelurile parentalitatii, dar cu siguranta anumite patternuri psihologice sunt similare.

Poate pentru ca sunt dragalase, pentru ca depind de noi pentru hrana, pentru ca le stabilim reguli, deci sunt intr-o pozitie de autoritate inferioara noua, animalele de casa trezesc in noi de cele mai multe ori latura de parinte. Un studiu referitor la imaginea pe care animalul de casa o are in cadrul familiei arata ca in proportie de 81% acesta este vazut ca avand statutul de copil (“54% of Americans now consider themselves to be „pet parents” rather than „pet owners”, si „81% of those surveyed consider their dogs to be true family members, equal in status to children” vezi linkul de la sfarsit).

Aceasta paralela ma intereseaza: cum ne purtam fata de “puiul” nostru, de cele mai multe ori patruped si cum ne vom purta fata de viitorul copil? Pentru ca in ambele relatii actionam des din pozitia psihologica de parinte. Cred ca este o analogie care ne poate oferi foarte multe informatii si care ne poate atrage atentia asupra stilurilor de a fi parinte (mai ales daca formati un cuplu si aveti un animal de casa). Cu alte cuvinte ai sansa de vedea unde ai anumite comportamente nepotrivite si de a exersa!

Ce inseamna pozitia psihologica de parinte? Inseamna atitudinea prin care, chiar daca nu esti inca parinte, te porti ca unul fata de un animal, fata de copilul unui prieten sau chiar fata de alte persoane, poate chiar mai in varsta, ca de exemplu un grup de batrani pe care ii ai in grija.

Rolul de parinte, fata de propriul copil sau in alte situatii, este format dintr-o suma de atitudini, comportamente si credinte: a ingriji, a face eforturi pentru a spriniji cresterea, a invata, a oferi, a stabili si a impune unele reguli, a veghea, a oferi o structura, a proteja. Asa cum pentru cateva secunde intram in rol de copil, atunci cand, de exemplu, cerem ceva pe un ton copilaros sau nu ne asumam o greseala, la fel putem intra si in rolul de parinte.

Daca plecam de la premisa conform careia exista asemanari intre cum ne purtam cu un animal si cum ne vom comporta cu viitorul copil, atunci intelegem ca, din interactiunea pe care o ai cu animalul tau, poti descoperi multe dintre calitatile si neajunsurile tale ca viitor parinte. Este o iluzie sa crezi ca nu exista nicio legatura intre cele doua momente in care manifesti rolul de parinte: cu animalutul si cu viitorul copil, iar cel mai des invocat argument, sau mai bine zis rationalizare, suna asa: ”ei na! asta e doar un animal.. pentru copilul meu o sa fiu mai bun, o sa fac mai multe”.

Sunt sigur ca, in realitatea in care ai avea un copil,  vei face mai multe pentru el in comparatie cu ceea ce faci acum pentru animalul tau de casa, dar rolul de parinte pe care il vei manifesta, intr-o anumita masura, il contii deja  pentru ca l-ai preluat de la parinti. Nu se stie in ce procent, dar o sa fiu un tata bun in masura in care atitudinile parintilor mei au fost adecvate, flexibile, potrivite. La calitatea rolului tau parental au un aport atat atitudinile parentale ale tatalui cat si ale mamei. Parentalitatea nu se invata/transmite doar de la mama, daca esti femeie, sau de la tata daca esti barbat. Si atentie la compensari (“daca mi-a interzis multe tatal/mama, o sa ii ofer copilului meu toata libertatea” atitudine care nu favorizeaza echilibrul). Din fericire, nu este atat de simplu, iar la influenta parintilor tai se adauga (sau se scad :) ) informatiile pe care le-ai dobandit intre timp, cultura, mediul social, educatia si dezvoltarea personala. Dar unele obisnuite ajung in prezent sau in viitorul in care vei avea un copil. Ai obervat ca sunt momente in care te iei o atitudine asemanatoare cu cea a unui parinte? Ai fost atent la tine cand animalutul ti-a stricat un obiect la care tii mult sau te-a ignorat complet cand ai insistat sa nu faca ceva?

Ce indicii sau ce comportamente repetitive poti cauta in interactiunea ta cu animalutul?

– La ce luari de pozitie in cuplul vostru da nastere un anumit comportament al animalutului? Adica daca acesta a facut ceva iar tu vrei sa il pedepsesti, ce pozitie ia prietena/prietenul tau ? Sunt consecvente acele atitudini sau fluctueaza in functie de ceva anume?

-In afara de hrana potrivita ii dai si ceva care ii place mult petului, dar care nu este sanatos? Si daca faci asta, iti dai seama de faptul ca o faci pentru placerea ta si nu intotdeauna pentru binele lui? Adica iti dai seama de proiectia ta? (tradus in relatia cu un copil inseamna ca nu tot ce il face fericit sau bucuros este bun pentru dezvoltarea lui).

-In unele momente, mai rare, cand te uiti la animalut, ii poti intui unele nevoi?

-Cu cat efort te poti ingriji de el atunci cand esti deja obosit(a), suparat(a)?

-Ce disponibilitate emotionala ai, adica ce rezerve ai, incat sa scoti de acolo suficienta grija cand nici tu nu stai prea bine cu atentia care iti este oferita de partener?

-Cum stai cu agresivitatea fata de animalut? Nu ma refer doar la a lovi, dar ridici tonul? Il pedepsesti ? Ii spui “prostule”?. Masura in care folosesti “prostule, tampitule, handicapatule” poate fi un indicator al masurii in care poti fi hranitor si in care ii transmiti ca il valorizezi.

-Cat de bine ii stabilesti unele reguli pe care le consideri bune? I le stabilesti, apoi nu le mai mentii sau chiar tu le incalci si apoi te superi daca el nu le asculta? Ca atunci cand nu il lasi sa te deranjeze (sa cerseasca) la masa si ii spui sa plece, dar pana la urma nu rezisti si ii dai totusi sa guste. Iti dai seama de incongruenta?

-Il folosesti pentru un mic santaj emotional fata de partener?

-Stabilesti de comun acord cu partenerul tau ca tu il vei plimba apoi il rogi pe el sa il plimbe si te superi pe el daca refuza? Pentru ca ati stabilit deja cine va avea grija de el, partenerul are tot dreptul sa refuze.

– Stii cand ai pentru animalul tau acea privire de confirmare, de recunoastere? Nu vorbesc despre miscarea fizica prin care ochii ajung in directia unei alte persoane. Vorbesc despre acea privire mai profunda, facuta pe indelete, negrabita, care parca iti transmite: “te vad, existi pentru mine, te recunosc, imi esti draga”. 

-Stimulezi gustul pentru diversitate? Daca ai pisica, te-ai gandit sa ii ascunzi putina mancare undeva prin casa incat sa stimulezi vanatorul din ea? Stimularea gustului pentru diversitate poate dezvolta creativitatea de mai tarziu a copilului.

Imi aduc aminte ca cineva mi-a spus ca a te purta tinand cont de toate cunostintele astea seamana cu dresajul. Cred ca este o comparatie naiva sau facuta in lipsa unei perspective mai ample. Poate fi dresaj daca o faci fara naturalete, fara flexibilitate, fara dragoste.

Capacitatea de a observa aceste dinamici vine din abilitatea de a “taia in felii subtiri” experienta. Sau daca preferi o explicatie mai simpla: sunt unii caini care percep (si memoreaza) zeci de mii de mirosuri. Au acea sensibilitate olfactiva. Iar altii pot percepe doar cateva mii, deci cu mult mai putin. Ei bine, daca un caine nu percepe un anumit miros, nu inseamna ca acesta nu exista! Inseamna doar ca el nu il poate percepe datorita limitarilor speciei din care face parte sau din lipsa de exercitiu. Tradus pentru noi, bipezii, inseamna ca daca nu poti recunoaste patternurile pe care le-am descris mai sus, nu inseamna ca acestea nu exista sau ca sunt doar inventate de psihologie. Este mult mai probabil ca ele sa existe, dar ca tu sa nu le poti identifica si mai ales, sa nu le intelegi impactul desfasurarii lor asupra cresterii unui copil.

Nu cred ca exista un singur motiv pentru care cineva isi doreste un copil, desi poti intui usor ca sunt determinari biologice, culturale, dar si psihologice. Vreau sa subliniez ca nevoia de a avea un copil necesita un mimin de analiza din partea ta.

Faptul ca aceasta dorinta exista, nu inseamna ca este potrivit sa ii si dai curs imediat. Si nu ma gandesc doar la banii pe care trebuie sa ii ai si alte planuri ale stabilitatii pe care trebuie sa le asiguri (stabilitatea cuplului, stabilitatea locului in care copilul va creste cel putin cativa ani). Ma mai gandesc si la disponibilitatea emotionala pe care o ai. Ai testat-o fata de un copil? Nu te opreste absolut nimic sa mergi o ora pe luna, macar, la un voluntariat in care in acele 60 minute sa stai cu un copil, sa vorbesti cu el, sa observi cum te simti langa el. Esti pregatit(a) pentru a renunta in mare masura la stilul tau de viata avand in vedere ca un copil mic are o nevoie enorma de atentie si energie? Acest refuz al viitorilor parinti de a imparti macar o ora pe luna cu un copil strain pentru a observa cum se simte in raport cu un copil, m-a uimit intotdeauna. Poate fi o comparatie neplacuta, dar valabila: cand vrei sa cumperi o masina te poti programa la un drive test pe care il poti si repeta pentru a vedea cum te simti cu acel model. Aceasta incongruenta, atat de mare, lasa unele persoane hotarate a avea un copil, fara niciun fel de raspuns

Echivalenta facuta de unele persoane intre dorinta si a avea un copil, fara sa se informeze, fara sa interactioneze cu un copil in prealabil sau fara sa isi puna unele intrebari o gasesc intotdeauna aroganta si nerealista.

A fi parinte nu inseamna neaparat a fi si mai fericit. Nici nu inseamna ca relatia de cuplu va fi mai fericita. Un studiu din 2004 facut de Daniel Kahneman (economist castigator al unui premiu Nobel, dar interesat si de psihologie, decizii si rationamente) la care au participat 909 femei din Texas, a aratat ca acestea au votat activitatea de a ingriji copilul, criteriul fiind placerea, pe locul 16 din 19 ca activitati placute. Nu a fost votata pe locul 2, nici 3, nici 4, nici 5, nici 6. Cu ce a fost comparata activitatea de a ingriji copilul? Cu gatitul, uitatul la tv, vorbitul la telefon, somnul, cumparaturile, sportul, treburile casei. Aproape amuzant rezultatul studiului. Dar pe undeva este usor de inteles, pentru ca oricat de minunat ar fi un copil si aceasta experienta in ansamblu, pe parcurs ramane loc si de rutina, frustrari, oboseala, sacrificiu.

Motivul pentru care citez acest studiu este pentru a echilibra credinta ca a avea un copil te va face mult mai fericita/implinita si ca iti va imbunatati si viata de cuplu. In plus, informatiile din directii diferite iti ofera o imagine completa pentru a putea face o alegere buna sau sa iei decizia la un timp mai potrivit.

Un pianist american cunoscut a spus: „Having children makes you no more a parent than having a piano makes you a pianist.” (Michael Levine). Evident ca il vei hrani si il vei proteja dar astea sunt comportamente de baza, minime, peste care trebuie sa iti aduci aportul personal, care sa aiba amprenta ta.

Daca iti doresti foarte mult un copil nu inseamna neaparat ca esti pregatit(a) pentru un copil. Si la fel de bine, de dragul echilibrului, daca eziti si te simti nesigur(a), nu inseamna ca nu vei fi un parinte foarte bun.

La final vreau sa transmit respectul si admiratia mea pentru toti parintii minunati care sunt hranitori, dar care stiu si sa puna limite.

Un studiu despre imaginea asupra animalului de companie aici:

http://www.psychologytoday.com/blog/canine-corner/201105/do-we-treat-dogs-the-same-way-children-in-our-modern-families

– 77% of pet owners admitting that they talk to their pets as if they were family members

– 81% of those surveyed consider their dogs to be true family members, equal in status to children

– research has shown that when we talk to our dogs we tend to use language and rhythms that are much the same as those that we use when talking to children.

– dogs have been elevated beyond the status of mere animals into true family members who not only have the same rights and entitlement to affection that children do, but also have the same obligations.

– 72% of dog owners who have children seem to apply the same disciplinary standards to the dogs as they do with their kids.

– 62% of the dogs have their own chair, sofa, or bed.

-71% of pet owners admit that they have at least one picture of their dog that they carry with them

Studiul asupra relatiei fericire-parentalitate aici:

All Joy and No Fun, Why parents hate parenting.

http://nymag.com/news/features/67024/