„Mă simt atât de bine cu părinții mei” (dar placerea nu e niciodata un indicator suficient !)

Citez din experiența unui client fictiv dar real ca tipologie și destul de des întâlnit în realitate.

„Îmi e așa de bine locuind cu părinții mei! Nu cunosc multe dintre gândurile lor, nu îi cunosc foarte bine și nici ei pe mine dar mă simt vegheată și protejată atunci când ei dorm în camera de alături.

Noi nu prea vorbim în afară de discuțiile despre lucrurile obișnuite, de rutină. Nu intru în detalii când mai spun părinților despre relația cu prietenul meu.

Mă simt bine că atunci când mă întorc acasă îi găsesc și nu sunt singură. Îmi place că mama gătește mereu și spală hainele. M-aș muta de acasă, cu un prieten, doar dacă mi-ar oferi același confort, siguranță și căldură pe care o primesc acasă.”

Dacă cineva ar vrea să facă câteva observații și să atragă atenția asupra unor trăsături ale relației dintre această persoană și părinții săi în mod sigur ar întâlni câteva rezistențe (adică dezacorduri), pentru că privind la suprafață, pare că găsim doar lucruri pozitive. Dar poate fi ceva nepotrivit în a avea o relație apropiată cu părinții mei? Nu e firesc să mă bucur că mi se face de mâncare, că mi se spăla hainele, că mi se asigură un loc plin de confort?

Bineînțeles că fiecare dintre noi poate avea o părere dar cred că un răspuns mai riguros la aceste întrebări trebuie să țină cont de câteva repere: vârstă, diferențiere, autonomie, dependență.

Fiecare categorie de vârstă și de dezvoltare psihologică, are un specific al relației dintre părinte și copil. Din moment ce sunt mai multe stadii de dezvoltare, există și mai multe moduri de a fi în această relație, atât din partea copilului cât și a părintelui. Asta înseamnă că un tip de interacțiune dominant și de o anumită intensitate între părinte și copil este potrivit unei anumite perioade a vieții și deci mai puțin potrivit în alt interval de vârstă. Acest contrast rămâne unul dintre cei mai mari indicatori pentru un răspuns obiectiv atunci când un adult se întreabă:”este ceva nepotrivit în a fi în continuare îngrijit de către părinții mei?”.

Există o interacțiune dominantă între părinte și copil la o anumită vârstă deși la toate vârstele tipurile de interacțiuni nu rămân izolate ci se întrepătrund. Bebelușul are nevoie să fie supravegheat, protejat și hrănit, are nevoie de mângâierile mamei și de prezența ei. El nu are nevoie să i se spună de nu știu ce mișcare ideologică, răsturnare politică sau descoperire tehnologică. Va avea nevoie să le cunoască mai târziu dar pentru a supraviețui și a beneficia de un start pozitiv în dezvoltarea sa, are nevoie de hrană, afecțiune și protecție. El este neajutorat, nu își poate satisface aceste nevoi și altcineva trebuie să le facă pentru el. Dacムsuntem de acord cムaceastムatenție din partea păƒrintelui pentru copil este fireascムatunci când copilul nu poate sムse îngrijeascムsingur, atunci devine ușor de înțeles cムnu este natural și nici săƒnăƒtos psihologic ca păƒrintele sムaibムaceeași grijムfațムde o persoanムcare a ajuns la un nivel de dezvoltare fizicムși mentalムla care se poate îngriji singur.

Când un părinte nu are grijă de tine și încerci să te descurci singur ai ocazia să te cunoști mai bine și să-ți răspunzi la unele întrebări: catムautonomie am? am suficientă disciplină încât să-mi fac de mâncare, să fac curat, să citesc și să ies în oraș? cum mă organizez? sunt suficient de echilibrat încât să mă bucur de viața mea și singură, fără un iubit? ce priorități am?.

Probabil nu mai e nevoie să spun că rolul unui părinte poate fi luat într-o relație de cuplu și de un partener. Adică nu mai are grijă părintele de mine dar are noua prietenă, ceea ce din punct de vedere psihologic este același lucru. Este o dinamică simplă dar neobservată des. O clientă mi-a spus odatăƒ: ”Nu credeam că pot să fiu și mamă într-o relație de cuplu, față de prietenul meu”.

Fiecare locuință are un set de reguli explicite sau de cele mai multe ori nespuse. Aceste reguli își au sursa în personalitatea locatarului. Dacă locuiești cu părinții nu cred că ai aceeași poziție de autoritate în deciziile luate asupra locuinței (adică spațiul fizic în care începe dezvoltarea ta). La fel, locuința nu va purta amprenta ta: mobilă, culori, aranjament. Spațiul pe care tu l-ai conduce, oricât de mic ar fi, va purta amprenta ta. Și de fiecare dată îți va da ocazia să vezi ceva despre tine.

Singurătatea are rolul pozitiv de a îți da indicii despre ce mai lipsește din viața ta. Și asta pentru că uneori într-o relație de cuplu în care ești fericit/fericită, confortul și bucuria lasă mai greu să se facă auzite vocile interioare ale insuficiențelor personale. Când locuiești singur o parte din atenție se redirecționează spre tine. Asta nu înseamnă că dacă locuiești cu altcineva ești mai puțin conștient de tine. Am în vedere doar persoanele care rămân la acest nivel de confort emoțional și slabă diferențiere.

O relație între părinte și copil (dar un copil care se poate îngriji singur) în care interacțiunile se limitează la afecțiune, hrană și protecție, este o relație care a rămas nedezvoltată. Este o relație în care doi oameni apropiați emoțional nu se cunosc mai deloc în profunzime. Cred că dacă părinții și copii se cunosc mai bine apare șansa ca fiecare să își reevalueze propriile valori, orientări, preferințe și să vadă dacă au nevoie să fie conectate la prezent. Adică să se diferențieze. Și cred că procesul acesta are cele mai mari șanse atunci când părintele și copilul nu mai sunt „lipiți”. Când copilul pleacă apar unele conștientizări atât de partea părinților cât și la copil. Părinților le apare mai clar faptul că înainte de a fi mamă și tată sunt bărbat și femeie. Copilul începe să intuiască responsabilitățile care vor veni, ce roluri sociale i se potrivesc, ce resurse are și care sunt zonele din personalitatea sa unde trebuie să aducムîmbunăƒtățiri.

Separarea psihologică de părinți, adică autocunoașterea, conturarea propriilor idei, independența (emoțională, financiară și cea din planul ideilor), sunt pentru unele persoane schimbări firești, obținute la timpul potrivit. În schimb alte persoane trebuie să facă eforturi mari pentru a reuși asta.

Ce poate sムfacムconsilierea psihologică sau dezvoltarea personalムpentru aceste persoane? Îmi vine sムzic că nimic, dacă se asteaptムca psihologia singură, venitムdinspre psiholog, să aducムtoatムschimbarea. Existムocazia schimbăƒrii doar dacムacea persoanムconține nevoia de a se schimba și de a fi mai matură (mai în rând cu Natura). Rolul psihologiei este de a arăta, ca o oglindă, nivelul la care se află acea persoană și de a deschide o scindare pozitivă între ceea ce este persoană și ceea ce ar vrea să fie. Îmi aduc aminte de un caz dintr-o carte de psihoterapie în care clientul, așezat în fața terapeutului, a spus: ”am venit să mi se facムpsihoterapie”. Ar avea de așteptat cam cât așteptăm noi să se construiască o autostradă nouă.

Tema separării (a separării psihologice!) de părinți poate să pară o temă destul de simplă și clară pentru mulți dintre noi dar argumentele simple nu sunt primite și acceptate ușor de unele persoane blocate sau suspendate în acest stadiu de dezvoltare. Poate pentru că aceste persoane privesc faptul că părinții încă mai au grijă de ei prin aceiași ochi de copil. Adică din punct de vedere psihologic o zonă (nu generalizez) a personalității lor a rămas nedezvoltată. Într-o zonă a psihologiei sale, nu a apăƒrut nimic nou.

Cunosc persoane care nu s-au îndepărtat, adică nu au obținut perspective noi asupra vieții în general cu nimic față de părinții lor.

În aceste cazuri am senzația că, la o scară mai mică, viața bate pasul pe loc.

(Încă ceva: în afară de copiii care nu vor să fie independenți psihologic față de părinții lor, mai sunt si mulți părinți care prin anumite metode îi țin pe copii alături. Ce șanse crezi că sunt ca în relația asta să existe conștientizare, vitalitate, prospețime, individuație și libertate ? )



-

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s