Cartea Junglei (cu psihologi)

Aș vrea să redau imaginea unui mediu uneori dificil, în care ecuația personală nu poate fi lăsată deoparte aproape niciodată și în care foarte rar există o ordine a ideilor sau a credințelor care să nu necesite atenție și restructurări permanente, fie că este vorba de tine sau de teoria la care aderi. Cel puțin din aceste motive uneori poate fi perceput ca fiind un mediu confuz și necesită continuu informații noi și o capacitate bună de a funcționa cu puține certitudini. Mă refer la mediul în care psihologii orientați spre consiliere și psihoterapie se formează și în care, mai târziu, profesează.

Când un student este admis la Facultatea de Psihologie și este interesat de consiliere psihologică are anumite așteptări din direcția profesorilor, a formării profesionale și a activității în sine (de consiliere psihologică sau psihoterapie). Sunt sigur că studentul are și unele iluzii sau o imagine formată dinainte despre consiliere. Dar mai bine să vorbesc despre cum a fost pentru mine. Proaspăt admis la Psihologie știam despre consiliere doar din auzite și credeam că îmi place, dar fără să fi luat contact cu această experiență. La admitere luasem un „10” curat cu o lucrare de 22 de pagini scrisă cu emoții într-o viteză mare și fără pauze. Credeam că știu deja multe lucruri și eram ușor arogant. În anul 2 când am început să citesc mai mult mi-am dat seama că nu știam mare lucru. Panică! Apoi am început să citesc mult și mi-am format o idee despre cum funcționează mintea noastră. Mi-a scăpat atunci înțelegerea faptului că și ideea asta era o iluzie sau cel puțin o credință incomplet testată și prea încrezătoare (credeam că poate să explice aproape orice din comportamentul și alegerile noastre). Asta e partea nesuferită a iluziilor: iți dai seama de ele doar după ce le-ai depășit și sunt atât de multe încât nu există perioadă a vieții în care să nu fii „acoperit” de cel puțin una. Am zis că au o parte negativă. O parte pozitivă au cel mult într-o formă tranzitivă. Ce vreau să spun este că pe studentul de psihologie interesat de consiliere îl asteaptă multe răsturnări de situație. Când crede că are o certitudine, e posibil să vadă că nu mai e nimic care să o susțină, trebuie să fie pregătit să funcționeze cu multe incertitudini și printre acestea să își formeze propria perspectivă in care sa creada chiar și atunci când nu are prea multe dovezi sau cand profesorii lui, oameni cu zeci de ani de experiență, îl contrazic. Vorba lui Toma Caragiu: „asa e în tenis!”. Când tânărul psiholog își găsește în sfârșit un loc cald alături de o teorie atrăgătoare asupra personalității e posibil să fie nevoie să se despartă de aceasta. Am descris-o ca pe o relație de cuplu pentru că uneori așa pare. Să aderi la o teorie a personalității, a unei dinamici psihologice, îți aduce câteva beneficii. În primul rând simți că îți găsești locul, apoi simți un anumit control din faptul că teoria ta poate să explice, să aducă puțină ordine vieții psihice. Iar ca să poți asista pe cineva în consiliere în mod evident ai nevoie de un cadru teoretic și metodologic care să îți ofere o anumită structură. Nu e puțin lucru! Psihologia are multe puncte de vedere contradictorii asupra aceluiași lucru. Dar e firesc pentru că obiectul ei de studiu nu este concret, tangibil. Avem psihanaliști, cognitiviști, experiențialiști, gestaltiști,transpersonaliști, adlerieni, cei care aderă la Analiza Tranzacțională, la psihodramă, la Terapia prin dans și mișcare, la NLP sau hipnoterapie. Și mai mult: în aceeași orientare psihologii se contrazic! V-am zis ca e o junglă… Aderarea la o orientare psihologică (psihoterapeutică) devine un proces și mai complicat pentru că implică o ecuație personală cu note mari de subiectivitate când de fapt toată activitatea de consiliere îți cere obiectivitate! (între noi fie vorba, nu există obiectivitate, există doar subiectivitate pe care trebuie să o conștientizezi și să o controlezi). Așa că nu e ușor să îți găsești orientarea psihologică potrivită, iar când o găsești și simți că vă potriviți îți reduce nivelul de incertitudine (asta dacă înainte ți-ai pus problema sincronizării și nu ai preluat teoria predată în facultate). Jungla este un mediu în care ai puțin control și asta doar pe unele trăsături personale. Și nu reușești des să fentezi lanțul trofic.

În afară de așteptările pe care le aveam legate de activitatea de consiliere, mai aveam așteptări legate și de oamenii care urmau să mă formeze. Îmi imaginam un spațiu didactic plin de psihologi, oameni cu multe informații și transformați în bine de acestea, care sunt deschiși, pregătiți să te asculte, feriți ca într-o insulă paradisiacă de prejudecăți, blocaje și complexe personale. Cuvântul „autenticitate” zburda peste tot mai ceva ca în reclamele hiperfericite cu fluturi roz. Vorbesc despre iluzia mea copilărească pentru că știu că sunt oameni care sunt încă sub aceeași iluzie. Îți dai seama ce s-a întâmplat: un”ah..stai mă că și ei sunt la fel ca noi toți”. În mare cam așa este. Psihologii sunt oameni obișnuiți. Nu analizează mereu, deși uneori devine un lucru obișnuit și interesant să îți pui întrebări, să observi și să ai ipoteze. E la fel de obișnuit cu a avea o melodie în gând.
Psihologii au frici, au vulnerabilități de personalitate, au vanități, au prejudecăți. Ghici ce se întâmplă când un psiholog ajunge într-un impas psihologic sau existențial? Ai ghicit! Merge la psiholog. Dar este bine de știut faptul că psihologii merg la psiholog înainte de a asistă pe cineva. Face parte din formarea noastră și este o măsură de siguranță foarte bună.

Formatorii au o mare responsabilitate și un rol nu foarte ușor,asta dacă își dau seama
întotdeauna de implicațiile lui. Aceștia trebuie să prezinte informații și experiențe psihologice într-un mod cât mai precis, complet, profund și obiectiv. A surprinde și a descrie o analiză psihologică în mod obiectiv este foarte dificil pentru că relațiile în grupurile de formare nu sunt superficiale: acolo se plânge, se vorbește despre momente dificile trăite,poate chiar despre traume și despre inconștient. Sunt relații personale și deci cu mare încărcătură emoțională și subiectivă. Ce altceva trebuie să fie în atenția formatorului? Faptul că nu deține adevărul complet, că orientarea sa nu reușește întotdeauna să aibă cele mai bune rezultate sau că este cea mai precisă și acoperă întreaga gamă a vieții psihice. Nu cred că formatorii si psihologii își aleg orientarea psihologică în mod rațional. Decizia de a alege o anumită orientare în psihoterapie depide de mai mulți factori printre care poate cel mai important este propria structură psihologică. Dacă ai o structură psihologică predispusă la raționamente matematice, analitice, lucruri concrete, sunt puține șanse să fii atras de experiențialism (dar pentru echilibrul interior poate n-ar strica să ai o experiență din acea zonă).

Dacă un formator care crede foarte tare în propriile idei dar merge prea departe încât ia rolul unui misionar și pregătește studenți care au nevoie nevoie de certitudini, o nevoie (de a avea dreptate) o găsește pe alta (de a avea certitudini), iar studenții o vor primi-o ca pe tabletele lui Moise. Pentru student, informația prezentată în acest mod va fi literă de lege mai ales dacă profesorul este fermecător, amuzant și seducător. Nu este nimic nepotrivit ca profesorii sau terapeuții să aibă această trăsătură, ba chiar în grupurile de consiliere devine un avantaj. Când însă trece de un nivel, lipsa utilizării ei moderate lasă persoana formată, într-un mod subtil dar nu lipsit consecințe, fără suficient spațiu de orientare și opțiune personală. Cu alte cuvinte trebuie să își prezinte metoda, credințele și teoria, dar în așa fel încât să-ți permită să te gândești și la alte orientări sau credințe. Mă întreb câte dintre aceste persoane oferă informații despre orientări aflate în contradicție cu cea pentru care a optat. Relația pe care tânărul aflat în formare o are cu autoritatea o să își spună cuvântul în acele momente.

Mă bucur să pot spune și despre calitățile lor: au totuși informațiile și experiența necesare pentru a-și controla subiectivitatea când vine vorba despre a asculta și a asista un client. Sunt creativi, ofertanți, complecși, generoși, răbdători, empatici și pentru că știu ce înseamnă natura umană sunt cu adevărat deschiși. Ceea ce ți se pare de neacceptat, bolnav sau rușinos la tine sau la altcineva, un psiholog acceptă în mod natural și este suficient de receptiv și cald încât să îți fie aproape când dintr-o ședința de 50 de minute, 40 de minute plângi aproape continuu. Cunoașterea dinamicilor psihologice ale minții noastre și a mecanismelor ei mai oferă psihologilor șansa de a avea valori mai clare și mai transparente. În acest fel o valoare nu se mai impune ca fiind firească, adică preluată fără critică. În schimb o poate analiza, poate observa de unde vine, cum a prins rădăcini în mintea sa, ce rol are și ce implicații, dacă este adecvată într-un anumit context de viață. Un psiholog are curajul de a pune sub semnul întrebării prejudecăți sau convenții cimentate. El poate face conexiuni între evenimentele prin care trece și poate avea acces la unele semnificații despre acestea.

Mie formarea mi-a dat șansa rară de a întâlni profesori care m-au ajutat să-mi formez o imagine închegată, amplă, coerentă și pozitivă asupra lumii. Dar inevitabil și incompletă pentru că are nevoie de ajustări întotdeauna.



-

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s