De ce ghiveciul este bun doar ca fel de mâncare, nu și în psihologie.

O conversație des întâlnită, într-un autobuz, între o doamnă și un domn:

„-Ce are mă de merge așa de încet?

-Păi nu vedeți doamnă că trebuie să oprească ca să treacă ăia?

-E bine că știi tu!

– De parcă Dumneata știi..

– E, păi știu, că am carnet!

– Și dacă aveți carnet, ce?”

Autobuzul chiar avea indicatorul ”cedează trecerea „. A fost o conversație simplă, scurtă dar tensionată, care în loc să clarifice și să liniștească, pentru că avea acest potențial, a adus mai multă tensiune. Pare un schimb de replici destul de neinteresant, lipsit de amploare și neplăcut, dar un psiholog se poate întreba: de ce a decurs așa? Erau suficiente informații obiective (semnul rutier, faptul că autobuzul nu avea timp să treacă de intersecție) încât discuția să aibă un final pozitiv, iar doamna, care probabil întârziase, să fie linistită măcar de ideea că șoferul nu oprise din motive personale. Ce anume a împiedicat-o pe aceasta să accepte că autobuzul oprea regulamentar și că omul acela, care probabil avea permis de conducere, a observat bine semnul rutier?

Îmi amintesc de un alt moment în care am auzit un dialog asemănător. Era de fapt mai mult o ceartă între două rude de familie. Mi-a rămas în minte faptul că nu le era deloc clar. Se certau pe un lucru și habar nu aveau pe ce anume! Ele nu-și răspundeau unor argumente pentru că reacționau nu la ceea ce transmitea fiecare ci la imaginea pe care și-o formau despre ceea ce spunea cealaltă. Cum să se ajungă la un punct comun când fiecare raspunde nu la mesajul primit, ci la impresia pe care și-o formează despre acel mesaj?

În mod cert acest tip de dialog există uneori și în alte relații: parinți-copii, terapeut-client și în relațiile de cuplu. Fiecare prezintă niveluri diferite de neclaritate (și de consecințe), dar toate acestea au câteva trăsături asemănătoare: o capacitate slabă de diferențiere a conținuturilor psihologice, niveluri scăzute de mentalizare și anumite tipuri de procesare a experienței.

Câteva definiții.

Ce înseamnă capacitate de diferențiere, metacogniție, mentalizare sau echivalență psihică? Ei bine, aceastea sunt moduri prin care noi procesăm experiența. Care experiență ? Tot ceea ce ni se întâmplă, tot ceea ce simțim,mai ales în anumite momente încărcate emoțional, sensul pe care îl dăm unor evenimente care ne implică, modul în care punem o etichetă sau credem că observam o nuanță în ceva ce ni se comunică.

Ce înseamnă capacitatea de diferențiere a conținuturilor psihologice cred că este ușor de intuit. Înseamnă să nu confuzi o idee cu o prejudecată, opțiunile tale cu preferințele altora, un feedback cu o critică, o informație obiectivă cu o estimare subiectivă, grijile cu anxietatea. Este ca și când ai un nas fin și poti diferenția bine mai multe mirosuri.

Modul în care procesăm experiența noastră, asemenea altor procese psihice, urmează o linie de dezvoltare de la simplu și nediferențiat la complex, adecvat, diferențiat. Poate fară o legatură anume cu tema din acest post aș vrea să atrag atenția asupra aceastei linii de dezvoltare sau de evoluție. Mie mi se pare fascinant cum o putem vedea manifestându-se în aproape orice sistem: în viața unui om, în mișcările culturale, artistice și ideologice,în schimbările din societate (mai recent mă gândesc la ”Primăvara Arabă”), în modul în care un copac se dezvoltă.

Echivalența psihică.

Pentru că are o minte în curs de dezvoltare și multe procese psihice nu au intrat încă în funcțiune, înainte ca Eul său să se formeze, bebelușul se consideră ca fiind aceeași ființă cu mama sa. Acesta este modul în care el procesează experiența. Atingerile mamei și vocea ei nu sunt experimentate ca venind de la o persoană separată. El nu are încă granițe psihologice bine stabilite. Acest tip de procesare a experienței se numește echivalență psihică (Fonagy,2002). Cu alte cuvinte, ce este înăuntru este și în afară și invers. Prejudecata cred că poate fi un exemplu mai simplu de echivalență psihică.

Mentalizarea.

Mentalizarea reprezintă abilitatea de a rămâne deschiși multiplelor perspective ale experienței. Înseamnă a fi conștient că experiența este compusă din mai multe stări mentale subiacente de naturi diferite ,dar și de relația dintre ele : idei, credințe, emoții, temeri. Mai înseamnă să te îndepărtezi puțin de un mod rigid de a interpreta evenimentele din punctul de vedere al unei relații de tipul „o singură cauză și un singur efect”. Peter Fonagy spune că „esența mentalizării este abilitatea de a citi sau de a interpreta experiența și comportamentul oamenilor din punctul de vedere al stărilor mentale”(Fonagy, 2002). În acest fel subliniază o altă calitate a mentălizării: aceea că face posibilă construirea unui „pod” între experiența noastră și a celuilalt. In acest mod putem înțelege experiența oamenilor de lângă noi. O capacitate de mentalizare bună îți asigură flexibilitatea afectivă și cognitivă, trăsături care formează bazele empatiei.

O capacitate înaltă de mentalizare cred că o putem observa la acei oameni de cultură care într-un dialog își exprimă punctul de vedere dar rămân în același timp deschiși punctelor de vedere contrare. Mai mult decât atât, ei reușesc în acel dialog să facă o sinteză a pozițiilor contrare încât discuția să devină mai bogată.

Implicații.

Care sunt implicațiile înțelegerii modului în care aceste mecanisme se desfășoara în mintea noastră chiar în acest moment ? Sau altfel spus, „de ce aș pierde timpul aflând despre ele ?”

Implicațiile sunt mari și asta pentru că mintea noastră este ca un sistem în care elementele acestuia sunt interconectate. Din experiențele pe care le-am avut ne-am construit o perspectivă și anumite convingeri, iar acestea ne predispun la anumite acțiuni. În mod cert , atât neuropsihologia cât și genetica au un cuvânt mare de spus în această privință.

Aceste tipuri de procesare a experienței au grade diferite de manifestare sau intensitate. Dacă în cazul bebelușului echivalența psihică are un nivel înalt, în cazul adultului este firesc ca ea să dispară în mare masură și să facă loc mentalizarii și metacogniției. Când apare la o anumită intensitate și cu o frecvență mare la adult, devine un caz de imaturitate emoțională, un tip de tulburare de personalitate (ca borderline) sau în cazurile cele mai grave, o psihoză (ca schizofrenia). Interesul meu nu este față de patologia acestor cazuri. Găsesc mai interesant și mai util să identific momentele în care mentalizarea nu este suficient de prezentă sau când echivalența psihica își arată „colții”.

 

Ce presupune un nivel scăzut de mentalizare?

Ce presupune prezența inadecvată a echivalenței psihice la adult ?

Un nivel scăzut de mentalizare, dacă pot sa fiu puțin ironic, îți aduce liniște. Dar e liniștea aceea limitată, fără profunzime. Îți mai aduce senzatia, sau mai bine zis iluzia că aproape totul este previzibil sau că știi foarte bine și încă de la început, adică fără prea multe date sau întrebări, de ce cineva preferă un lucru și nu altul. Dacă un prieten iți povesteste despre o alegere pe care a făcut-o sau iți spune că s-a despărțit de prietena lui, ai senzația că știi deja, cel puțin în linii mari, ce a simțit și cam de ce a ales asta. Nu te preocupă prea mult să menții o anumită liniște în gândurile tale încât să primești informațiile din direcția lui.

Ce mai aduce, sau de fapt ce ne mai ia, un nivel scăzut de mentalizare ? Ne mai privează de abilitatea de a ne identifica și modula emoțiile și sentimentele încât acestea să fie adaptate situației. Este ca și când dacă are loc un eveniment, autoritățile arestează primul om pe care îl văd sau îl bănuiesc din senin, în loc să își pună întrebări, să evalueze, să urmeze o procedură. Mentalizarea îți dă ocazia de a-ți observa emoțiile și gândurile plus alte perspective ale experienței și de a le pune în legătură cu întâmplările din viața ta. Mentalizarea nu le lasă separate, asemenea unor amintiri disparate, ea te ajută să le conectezi într-o poveste coerentă, ca o sinteză. Un psiholog nu o să se mulțumească din partea clientului cu expresia „sunt supărat”. O să întrebe clientul, tocmai pentru a-și da seama mai bine de propria stare, dacă este trist, dezamăgit, furios, descumpănit, confuz sau lipsit de entuziasm.

 

În momentele când funcționăm într-un mod de echivalență psihică tindem să ne identificăm cu experiența din acel moment. Eul nostru nu mai interpretează toate informațiile. Suntem pe pilot automat. Ceva ne înfurie și imediat luăm decizii rapide fara să ne gândim bine. Lumea noastră internă nu mai este bogată și complexă și începe să funcționeze după o formulă simplă de tipul stimul-reacție fără ca în această stuctură să mai intervină empatia, înțelegerea, gândirea.

Ce beneficii îmi aduce să descopăr dinamicile acestea la mine și cum îmi poate îmbunătăți relația cu copilul meu sau cu părinții, sau chiar, cum mă ajută să fiu mai bun cu mine?

Este dificil să ne observăm dinamicile psihologice personale, mă refer la cele care se desfășoară automat sau la cele inconștiente. Starea aceasta ne aduce aminte de disputa din psihologie despre ochiul care nu se poate privi pe el însuși. De aceea este nevoie de Celălalt. În acest mod apare o relație (cand spun relație mă refer la o relație psihologică, nu de tipul psiholog-client, ci o relație între oricare doi oameni care interacționează și comunică). Când apare o relație , apar și contrastele, iar atunci cresc șansele de a observa o trasatură inconștientă la tine. E ca și când inainte scriai cu pastă albă pe o foaie albă.. nu observai mare lucru. Mi se pare un mecanism minunat al Naturii.

Să luăm două exemple scurte și simple. Nu imi place să dau astfel de exemple pentru că oamenii tind să se limiteze la ele de parcă ar fi niște forme și apoi caută în viețile lor o situație asemănătoare acelei forme în loc să surprindă dinamica generală. De fapt dinamicile psihologice sunt ca niște mici curenți de aer: le percepi greu și doar atunci când ești foarte atent; uneori sunt foarte discrete, dispar repede și nu au o concretețe care să le facă mai ușor de identificat.

1

Îți dorești ceva de la partenerul tău. Poate să îți aducă flori, să îți acorde mai multă atenție sau să te asculte când ai ceva important de spus despre tine. Partenerul tău nu o face. Poate că situația aceasta se repetă și în alte relații. Cum știi dacă ai momente în care echivalența psihică îți domină experiența? Atunci când ajungi în mod automat la concluzii de tipul: ”dacă nu îmi acordă lucrurile acestea, înseamnă că eu nu le merit” sau „nu pot face nimic, nu am alternative”. Nu mai există o graniță clară între fapte (exterior) și credințe (interior). Te ajută mentalizarea: „Mi se intamplă des să simt asta? Îi cer prea des? Este relația noastră într-un punct în care să fie ok să îi cer asta des? Nu îmi oferă pentru că nu este obișnuit să facă asta sau este doar neglijent? Ce am de gând să fac în legătură cu asta? Nu cumva mă învinovățesc fără motiv ? Ce influență am eu în acest tipar?”.

2

Echivalența psihică în consiliere poate să se manifeste în momentele în care clientul vorbește despre o experiență, iar psihologul nu mai păstrează imaginea de ansamblu și nu rămâne atent la alte semnificații, cauze sau direcții în legatură cu ceea ce ascultă. Se identifică cu o direcție de analiză, o alege în mod reflex fără să evalueze suficient și fără să țină cont de influența subiectivității sale. Nu mai este obiectiv, atent și prezent.

Mi-ar fi placut să scriu despre aceste dinamici în relația dintre părinți și copii. Mă interesează subiectul acesta dar ar fi foarte multe de spus, așa că mai bine o să scriu în alt post. Vreau doar să spun că mizele în relația dintre părinte și copil le consider mult mai mari.

Atașamentul în psihoterapie/ David J. Wallin, Editura Trei, 2010.

Attachment and reflective function: Their role in self-organization, Peter Fonagy and Mary Target / 1997 Cambridge University Press.

Și… autobuzul 311



-

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s