Despre a fi hrănitor.

Într-o carte de psihoterapie care avea în centrul discuției ce anume declanșează schimbarea în procesul  psihoterapeutic, era descrisă o situație care mi-a rămas în minte ca exemplu de cât de ușor putem fi hrănitori pentru cei din jurul nostru și despre cum o idee mică poate duce la schimbări impresionante mai târziu. Într-o închisoare din S.U.A., un psiholog aplica teste de inteligență. Mai apoi, când psihologul a comunicat rezultatul unui deținut, i-a spus, pe un ton formal și obiectiv, doar atât: „aveți o inteligență peste medie”. Deci psihologul nu a comunicat nimic special sau într-o anumită formă și nici nu a urmărit ceva anume. I-a furnizat acelui om o informație simplă și obiectivă. Ei bine, peste câțiva ani, psihologul și fostul deținut s-au întâlnit întâmplător. Acesta din urmă i-a spus psihologului că a fost cel mai important lucru care i-a fost spus. A declanșat ceva în el și l-a schimbat. A reușit să-și depășească istoricul de condamnări, a studiat în închisoare, iar în libertate a ajuns să aibă succes într-un domeniu. Concluzia cărții în legătură cu acest caz era evidentă: acesta nu poate fi considerat un caz de consiliere psihologică; nu a avut metodologie, nu a avut acordul părților (deci nici intenționalitate), nu a avut obiective urmărite de client. Dar acea scurtă interacțiune sau „întâlnire” a avut ceva minunat și luminos: la un moment potrivit (la suprafață, în conștient, acest moment poate să pară întâmplător) un om spune câteva cuvinte, iar un altul, aflat într-un moment de cumpănă, primește aceste cuvinte care declanșează ceva în ființa lui sau dacă preferi un cuvânt mai „ușor”, în sistemul lui.

Dar ce anume a fost prezent în acea scurtă interacțiune care a declanșat o schimbare atât de mare?
Au fost un psiholog, o persoană despre care se consideră că deține cunoștințe profunde despre cum funcționează mintea noastră și care pare să știe mereu mai mult decât vrea să zică (vreau să vă asigur că nu e mereu așa) și o persoană cu un trecut dificil și un viitor destul de nesigur. Au mai fost prezente încă două lucruri: un anumit nivel de evoluție al deținutului, nivel aflat parcă în stare latentă, așteptând ceva potrivit să-l declanșeze și, poate lucrul care a facut magia, câteva cuvinte care au fost percepute ca fiind hrănitoare.

Momentele în care văd cel mai des cum anumite gesturi, cuvinte sau credințe devin hrănitoare, sunt în interacțiunea cu copiii. Fie că îi spui, dupa ce a mâncat, “hei, cred că te-ai făcut puțin mai puternic și îmi este și mai greu să te ridic acum, e foarte bine că mănânci când trebuie” sau “ce repede ai terminat exercițiul ăsta!” sau că îl iei în brațe când conduci mașina pe un drum de țară și îl lași să țină volanul câteva minute, in fiecare caz ceea ce se schimbă în interiorul copilului este faptul că Eul său și imaginea de sine devin mai puternice. Genul acesta de observații sau gesturi, dar făcute în mod adecvat, atunci când ele au un substrat și când sunt sincere, vin întotdeauna să compenseze programările parentale negative descrise poate cel mai bine în Analiza Tranzacțională a lui Eric Berne. Această formă de comunicare, în care o parte din atenție este îndreptată spre a observa și confirma ceea ce este bun, pozitiv, luminos este foarte importantă în primul rând pentru copii și clienți aflați în consiliere psihologică. Aceștia au același lucru în comun: sunt preocupați, conștient sau nu, de modul în care își restructurează lumea internă. Iar clienții, în multe momente din timpul consilierii psihologice, au o vârstă psihologică foarte mică, lucru care este departe de a fi inadecvat: este ca și când se reîntorc la vârsta la care au nevoie să schimbe ceva.

Dacă în viața de zi cu zi este mai ușor să indentifici momentele în care poți fi hrănitor, în consilierea psihologică este mai dificil. A fi hrănitor în consiliere poate însemna să frustrezi clientul, să îi arăți cum se minte și incongruențele pe care le manifestă, să îi pui limite care uneori nu îi plac, să îl aduci în experiențe în care nu se simte confortabil și chiar să nu îl mai primești și să îi recomanzi să mearga la alt psiholog. Există totuși o diferență clară între Părintele Normativ si Părintele Hrănitor (vezi cărțile lui Berne). Mi-ar plăcea să zic mai multe despre ceea ce se întâmplă în ședințele de consiliere psihologică, dar vreau ca focusul să fie pe ceea ce am scris mai sus.

Hrănitor înseamnă și să taci uneori, să ai anumite gesturi sau să nu le faci deloc. Dar prin ce se deosebește această atitudine de bunul simț? Atitudinea de a fi hrănitor se deosebește prin ceea ce urmărește: dezvoltarea psihologică. Într-o anumită măsură ești interesat de celălalt și nu doar de cum te prezinți tu.

Mă gândesc că poate momentele în care putem fi hrănitori, foarte ușor și cu foarte puține costuri, există mai des decât credem. Iar dacă am putea urmări cum mai multe confirmări sincere ale unei calități manifestate pot duce la schimbări foarte pozitive mai târziu, am fi mult mai atenți.

Este evident că asemenea schimbări mari nu apar deloc pe atât de des pe cât ne dorim, dar vă zic sigur că merită.



-

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s